EVENIMENT astral special: După 16 ani, Nodul Nord al Destinului și Vindecărorul Rănit Chiron se întâlnesc în Berbec. Ce ziduri se sparg, ce răni se vindecă
Rana existenței și dilemma lui Chiron
Se spune că Chiron este rana noastră cea mai adâncă, dar și darul nostru cel mai mare.
Rana noastră cea mai adâncă, pentru că izvorăște din adâncurile psihicului nostru.
Darul nostru cel mai mare – pentru că vindecarea acestei răni adânci lasă un fel de moștenire care transcende suferința individuală și devine o lumină călăuzitoare pentru generațiile viitoare.
Rana lui Chiron – așa cum știm din mitul lui Chiron, dar și din observația experiențială – este în primul rând legată de abandon și respingere. Chiron s-a născut jumătate om, jumătate cal. Dezgustați de aspectul său, părinții săi îl abandonează.
Dar dacă săpăm mai adânc, putem înțelege motivul real al acestei respingeri.
Kronos (Saturn), tatăl său, s-a transformat într-un cal pentru a seduce-o pe Philyra (o tânără fecioară).
Deci, rezultatul „bazinului genetic” a fost Chiron; moștenim 50% din genele tatălui nostru și 50% din cele ale mamei noastre, și la fel a făcut și Chiron, devenind astfel jumătate cal, jumătate om.
Așa că Kronos și Philyra nu l-au respins pe Chiron pur și simplu pentru că era „urât” – l-au respins pentru că le aducea aminte de ei înșiși.
Am putea merge până acolo încât să spunem că nu l-au respins pe Chiron. S-au respins pe ei înșiși. Mai exact, și-au respins moștenirea genetică, ca potențial viu al esenței lor comune.
Când oamenii nu sunt mulțumiți de ei înșiși sau de locul în care se află în viața lor, ei vor respinge inconștient sau vor găsi defecte în tot ceea ce creează.
Dacă această nemulțumire este compensată excesiv, nou-născutul devine un recipient al aspirațiilor părintești. „Nu cred că sunt în stare să-mi îndeplinesc visele, așa că le proiectez pe tine, copilul meu, să le îndeplinești în locul meu”.
Copilul devine un vas pentru aspirațiile, dorințele neîmplinite, potențialul ratat și traumele nerezolvate ale părinților lor.
Fie pentru că își văd copilul ca pe un „mini-eu”, fie, din dorința lor de a aduce cele mai bune oportunități posibile copilului lor, părinții pot crea inconștient scenarii care nu permit neapărat o exprimare spontană a darurilor și individualității unice ale copilului. „Am vrut întotdeauna să fiu muzician, așa că îmi voi duce copilul la lecții de pian”.
Deși transmiterea moștenirii noastre este o tendință naturală, această cale ghidată poate sufoca în mod inadvertent descoperirea de sine a copilului și exprimarea autentică.
Totuși, există valoare în acest „cadru ghidat” pentru că oferă un fundament din care copilul își poate explora interesele și talentele, oferind un sens al direcției și scopului.
Și este exact această dinamică (lucrând cu, versus luptând împotriva moștenirii ancestrale) care împinge individul spre creștere și autorealizare.
Este dilema existențială Chiron care inițiază o căutare a descoperirii de sine. Rana lui Chiron vine ambalată cu existența noastră. Face parte din a fi uman.
Uneori ne simțim resentimente față de părinții noștri și societate. „M-ai făcut astfel, e vina ta”.
Dar uităm că așa funcționează viața. Suntem ființe biologice. Avem ADN – și ADN-ul este conceput pentru a transmite nu numai trăsături biologice, ci și moșteniri emoționale și psihologice.
Trauma generațională are partea sa de lumină.
Dacă strămoșii noștri au experimentat un eveniment traumatic și au avut apoi copii, aceasta înseamnă că au supraviețuit; au „reușit” – și au transmis acea reziliență și instinct de supraviețuire nouă.
A fi furios pe părinții noștri, pe societatea noastră sau pe Dumnezeu este ca și cum am fi furioși pe fizică, biologie sau natură.
Aceasta nu este pentru a-i absolvi de faptele greșite sau a „ierta” fără un proces adecvat. Munca Chiron nu este despre „a lăsa în urmă” – dacă „a lăsa în urmă” înseamnă a neglija, a nega sau a trece sub preș covorul rănile și traumele care trebuie recunoscute și vindecate.
Munca „Chiron” este despre a lucra în cadrul umanității noastre – cu frumusețea și limitările sale. Este prin acceptarea și integrarea moștenirii noastre ancestrale că transcendem simpla existență pentru a găsi întregirea noastră, și în cele din urmă să dezvăluim darul nostru unic.
