Eclipsă de Soare în Fecioară: 21 septembrie 2025. Transformare karmică și resetare de destin. Ce lăsăm în urmă?
De la „Eu” la „Noi”
Gradul 29 al Fecioarei marchează finalul primei jumătăți a zodiacului (Berbec–Fecioară), adică drumul spre individualizare. De aici încolo, intrăm în etapa „Noi” – unde trebuie să recunoaștem existența celuilalt, cu tot ce implică asta: diferențe, provocări, dar și șansa unei evoluții comune.
Este momentul în care viața ne împinge din zona de confort a lui „eu singur” către o lume unde relațiile, colaborările și interacțiunile devin oglinzile noastre cele mai puternice.
Mitul Persefonei – simbolul transformării
Mitul răpirii Persefonei ilustrează perfect această etapă de trecere. Atunci când Persefona întinde mâna să culeagă floarea de narcisă (simbol al ego-ului și al strălucirii Leului), pământul se deschide și Hades o răpește. Este o metaforă pentru momentul în care copilăria (Virgo-maiden) ia sfârșit și suntem obligați să pășim într-o lume necunoscută – cea a conștientizării și a integrării umbrelor noastre.
Prin coborârea în lumea de jos și revenirea ciclică la suprafață, Persefona devine podul între două lumi, între conștient și subconștient. Tot așa și noi, la această eclipsă, suntem invitați să ne confruntăm cu umbrele, pentru a renaște mai puternici și mai conștienți.
Eclipsa de Soare la 29° Fecioară – Ultimul apel
Această eclipsă ne întreabă direct:
- Ce parte din viața ta trebuie ajustată pentru a putea merge mai departe?
- Care sunt rutinele și tiparele care te susțin și care, dimpotrivă, te țin pe loc?
- Ce trebuie să restructurezi (opoziția cu Saturn) și ce trebuie să reimaginezi (opoziția cu Neptun)?
Universul ne spune: „Ai cinci luni să îți faci bagajul pentru o nouă călătorie. Decide ce iei cu tine și ce lași în urmă.”
Pentru că, fie că vrem sau nu, ciclurile de 19 ani ale eclipselor revin și reiau aceleași teme. Dacă în 2006, 1987 sau mai devreme au existat momente de cotitură în viața ta, acum ele pot reveni într-o nouă formă, cerându-ți maturitate și curaj.
Această eclipsă nu este doar un eveniment astral, ci un moment de bilanț și resetare profundă. Dacă accepți să lași în urmă ceea ce nu îți mai servește și să faci loc noului, poți transforma disconfortul în creștere, iar haosul în claritate.
Traducere si adaptare din astrobutterfly.com
ID 97499535 © Kdshutterman | Dreamstime.com
Citeste continuarea: 1 2
