Chiron iese din retrograd. 23 decembrie 2022. Ce teste avem de dat până în 27 iulie 2023? - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Chiron iese din retrograd. 23 decembrie 2022. Ce teste avem de dat până în 27 iulie 2023?

Sfatulparintilor » Evenimente astrologice » Chiron iese din retrograd. 23 decembrie 2022. Ce teste avem de dat până în 27 iulie 2023?
Chiron iese din retrograd
Credit foto: Depositphotos.com

Pe 23 decembrie 2022, Chiron iese din retrograd din Berbec. Ca și în cazul oricărei „planete” care se mișcă lent, schimbările de direcție sunt mai importante decât retrogradele în sine și chiar mai importante decât majoritatea tranzitelor.

Așadar, atunci când Chiron merge retrograd (o dată pe an) și direct (tot o dată pe an, adică acum), îi simțim energia mai puternic ca niciodată.

Dacă ești sensibil la Chiron (și dacă ești pasionat de astrologie, probabil că ești) Chiron direct va dezvălui ceva foarte personal și vulnerabil despre tine. Ceva pentru care nu te simți liniștit. Dar ceva care, dacă alegi să-l explorezi și să-l îmbrățișezi, te va vindeca în cele din urmă.

Călătoria lui Chiron 2019-2027

Chiron este un mic corp ceresc cu o orbită unică și neregulată între Uranus și Saturn și cu o influență spirituală uluitor de puternică asupra oamenilor de pe Pământ. Micuțul asteroid Chiron a intrat în Berbec în 18 februarie 2019 și va rămâne aici până în 2027. În tot acest răstimp, fluctuează în mișcări directe și retrograde. Din 19 iulie 2022, Chiron a fost în tranzit retrograd, iar din 23 decembrie 2022 va reveni în mișcare directă până în 27 iulie 2023.

În astrologie, Chiron reprezintă prima noastră rana care, dacă este descoperită, vindecată și acceptată, se transformă în cel mai mare dar al nostru. Chiron a fost numit după centaurul din mitologia grecească ce era un vindecător și învățător înțelept dar care, în mod ironic, nu a putut să se vindece pe el însuși.

Micuțul asteroid aduce la suprafață cea mai vulnerabilă parte din ține, acea bucățică din tine de care îți este rușine și care îți lezează identitatea. Acea parte din tine pe care vrei să o ții secretă, nu doar de cei din jur, ci chiar de tine însuți. Această parte, însă, este cea care trebuie explorată și acceptată. Numai așa te poți vindecă. Numai așa poți fi mai bun. Și pentru asta este folositor Chiron, chiar dacă lecțiile sale sunt dure pe alocuri.

Ce schimbări aduce Chiron?

Chiron are darul de a aduce la suprafață răni ale trecutului care dor ca și când s-ar fi întâmplat acum. Descoperi astfel că nu te-ai vindecat complet, că mai sunt lucruri de pus la punct. Scopul lui Chiron este vindecarea totală, lipirea pieselor “sparte”. Chiron te duce înapoi exact în momentul în care ai suferit. Nu lupta cu amintirile, dimpotrivă. Integrează-le astfel încât să se producă vindecarea.

Disconfortul va deveni prietenul tău cel mai bun. Fă-i loc la masă ta pentru că te va ajută să-ți dai un “reset”. Nu e nevoie să-ți reprimi durerea. Las-o să te pătrundă! Ascultă ce-ți spune corpul. La finalul acestui proces vei înțelege scopul, vei avea acces la un alt Tu, mai profund, mai puternic, mai încrezător.

Chiron în Berbec până în 2027 scoate la lumină rana identității

Așa cum am spus mai sus, Chiron se află în Berbec, primul semn al zodiacului, și va zăbovi aici până în 2027. Berbecul este semnul lui “Eu sunt” – identitatea și dorința noastră de a fi. De la începutul mișcării sale retrograde în Berbec (în 2018), Chiron a răscolit an de an cele mai profunde răni ale fiecăruia dintre noi: rana identității proprii.

Te-au bântuit întrebări “Cine sunt eu?”, “Chiar am un rol pe lume?”. Sindromul “impostorului” a fost și el prezent, la fel și sentimentul că ai eșuat în ceva. Această este misiunea lui Chiron în Berbec. Scoate la lumina aceste răni pentru a ne reaminti că trebuie să facem ceva cu ele. Nu este deloc simplu să gestionezi aceste răni. Sunt foarte dureroase. Dar motivul pentru care sunt atât de dureroase este că sunt respinse.

Când vedem ceva urât la noi vrem să ascundem. Ne uităm la rană și spunem “NU sunt eu acesta!”. Negarea înseamnă și mai multă putere a rănii asupra fiecăruia dintre noi. Toată lumea spune “Știu că ar trebui să fac ceva în legătură cu această rană, dar nu e momentul acum. Mă voi ocupă mai târziu. Poate până atunci se rezolva de la sine!”. Dar nu se rezolva, dimpotrivă, se face și mai profundă.

Ce e de făcut când Chiron e direct?

Chiron este vindecătorul rănilor. De ce avem nevoie să ne vindece Chiron ? Pentru că prea mulți dintre noi jucăm “mic” în viață, necrezand cu adevărat că existența noastră contează și că avem fiecare rolul de a fi unic și de a crea o diferența prin propria noastră existența. Chiron vrea să te vezi unic, miraculos, frumos, extraordinar ! Chiron în Berbec te anunță oficial că existența ta CONTEAZĂ și este și necesară!

Ocupă-te de tot ce are legătură cu sănătatea fizică, mintală, emoțională, spirituală și sufletească. Chiron în Berbec te va ghida spre acceptarea sinelui, așa cum nu ai mai făcut-o până acum. Aceste răni, traume trebuie acceptate indiferent cât sunt de dureroase. Doar așa poți pași pe drumul vindecării.

surse: pandoraastrology.com, astrobutterfly.com, yearly-horoscope.org, foreverconscious.com

foto: Depositphotos.com

Data articol: 22/12/2022