7 teme MAJORE energetice ale lunii FEBRUARIE 2026 care ne pot schimba modul în care ne vedem propria viață
2. Întorsături neașteptate de situație
O altă temă a lunii februarie – valabilă și pentru luna martie – se referă la faptul că LUCRURILE IAU O ÎNTORSĂTURĂ NEAȘTEPTATĂ, CA URMARE A FAPTULUI CĂ TOT MAI MULȚI OAMENI SE TREZESC SPIRITUAL. Ca urmare a lucrurilor care se întâmplă la nivel global, dar și a dezvăluirilor legate de adevăruri dureroase/ întunecate care au fost ascunse mult timp marelui public, tot mai mulți oameni sunt șocați/ oripilați/ indignați și încep să pună sub semnul întrebării „adevărurile oficiale” și modul în care acționează cei care sunt la putere.
Unii dintre voi deja știați ce se întâmplă cu adevărat și de-abia așteptați ca aceste adevăruri să iasă la iveală, iar lumea să se trezească; o parte dintre voi chiar îi ajutați în diverse moduri pe ceilalți să facă față șocului. Lucrurile se vor schimba major, fiindcă tot mai mulți oameni deschid ochii și încep să vadă ce se întâmplă cu adevărat în lume, încep să vadă minciunile, manipularea, lăcomia, corupția, controlul.
Până în luna aprilie va avea loc o escaladare a lucrurilor/ situațiilor/ evenimentelor care îi vor face pe oameni să deschidă ochii.
Pe parcursul întregului an vom vedea lucruri care pe moment vor fi șocante/ traumatizante și oamenii nu vor putea ca la acel moment să-și dea seama cum s-ar putea schimba lucrurile în bine după așa ceva. Aceste șocuri vor activa trezirea spirituală a noi și noi oameni.
De asemenea, astfel de evenimente/ lucruri șocante vor face ca tot mai mulți oameni să spună clar „Destul! Eu nu mai accept așa ceva!” și de asemenea, să sară în apărarea celor persecutați/ oprimați și care nu se pot apăra singuri.
Cei care se află la putere și care au interese întunecate au o agendă globală, ei vor să controleze totul, nu doar o țară sau alta. Și chiar dacă ei și-au fixat ca țintă pe moment un anumit grup sau o categorie socială, nu se vor limita doar la acestea, vor continua cu altele.
Ca atare, este necesar să fim foarte atenți la ce se întâmplă și să găsim moduri de a aduce prin tot ce facem, oriunde ne aflăm, o energie de vibrație înaltă.
Citeste continuarea: 1 2 3 4 5 6 7
Din 13 februarie 2026, Lordul Saturn intră în Berbec. Ce ciclu karmic se activează?
