Azi, in parc, cu baietelul meu, Vladut: iar alerg cu limba scoasa. Inca se teme sa mearga singur, la un an si doua luni, asa ca ma apuca de un deget si ma taraste pe unde vede cu ochii. Eu il urmez orbeste, desigur, dupa vreo doua incercari de protest, cam palide, ce-i drept. De obicei, ma duce la nisip. Cu mana libera apuca cate un pumn de nisip si si-l toarna in cap. Nu-i ajunge nisipul, ocheste si niste mucuri de tigara pe care vad tarziu ca le degusta. E foarte atras de tigari. De dimineata a luat pachetul lui taica-sau, a scos vreo doua tigari si a inceput sa mestece tutun. Sa nu va imaginati, cumva, ca toate astea se ptrec sub privirile noastre calme… Nu. De obicei se intampla cand lipsim cateva secunde, mai précis, cand intoarcem capul. Nu-mi explic cum e asa de rapid…
Nu stiu unde sa pun pantofii nostri. Ma gandesc sa-i urc undeva, pe un dulap. Vladut face vizite dese in zona usii: ii place mult sa suga sandale. Nu stiu cum sa-l dezvat. Si eu care pana a facut copilul un an dezinfectam totul cu spirt in fiecare zi, inclusiv musafirii… Va dati seama ce e-n sufletul meu cand il vad sugand cu pofta tocul unei sandale…?!
