Vladut si cristelnita dezinfectata

Azi, in parc, o noua pasiune: mananca nisip si suge pietre. Doamne, doamne… Nici nu stiu cand a bagat in gura toate mizeriile astea! Si cand stau sa ma gandesc cu cata grija am dezinfectat eu cristelnita in care l-am botezat… Popa facuse ochii mari, vazandu-ma cu buretelul in mana, cu detergentul de vase si cu o sticla mare de spirt. Dar l-am facut repede sa-si revina, explicandu-i ca cele sfinte n-au legatura cu praful, mizeria si alte eventuale boli de piele…

 

Tot asa, soacra-mea ma bate la cap sa merg sa impartasesc copilul, ca trebuie, ca a trecut un an de la botez, ca nu se poate sa las copilul neimpartasit… Cu riscul ca s-ar putea sa-l supar pe Dumnezeu, am ales sa nu ma duc, la gandul ca Sfanta Impartasanie se da cu o unica lingurita, fie ea si de argint, care intra in gura tuturor supusilor. Da’ cred ca ma duc, pana la urma. Pai, la cate pietre de pe jos a supt, ce mai conteaza o biata lingurita care a intrat in mii de guri?! 

 

I-am cumparat lui Vladut un fel de tricicleta; e foarte incantat de ea, ce-i drept. Are niste butoane pe care, daca le apasa, tricicleta incepe sa cante si intre ghidoane are un cap mare de Mickey Mouse. Cum inca nu ajunge la pedale, tricicleta este dotata cu un suport pentru picioarele copiilor mici. Dar ce, Vladut intelege utilitatea acelui suport?! Nu, bineinteles ca nu. In ciuda rugamintilor mele fierbinti, el gaseste de cuviinta sa-si tarasca picioarele pe asfalt, in timp ce eu il imping de manerul alocat parintilor. Mai ales cand vede in zare cate o balta… Eu urlu cat ma tin plamanii: “Vladuuuuut! Ridica picioarele, Vladut! Te roaga mama mult!” Nu ma aude, fireste. Asa ca vesnic are un strat negru sub unghiile de la picioare. Nu mai iese nici la baie. Nici cand ii tai unghiile. Caci nu prea pot sa-I tai unghiile de la picioare. Cum urla din toti rarunchii, pot sa-i tai doar cate o unghie o data, repede, pana nu se dezmeticeste. Pana ajung sa le tai pe toate, primele déjà au crescut din nou. Astfel, niciodata nu are unghiile taiate.

 

Doamna Lili, bona noastra, are parul prins in coada. Coada asta este, practic, pasiunea lui Vladut. Nu vreti sa stiti cum arata biata femeie dupa ce-l lasa pe Vladut cinci minute sa se joace cu coada ei… Nu ma pot abtine sa nu rad cu lacrimi de cate ori imi apare in fata ochilor atat de jumulita, si oleaca suparata, chiar. In drum spre primul pieptan mormaie in barba ca se jura ca nu-l mai lasa niciodata sa se apropie de coada ei…