De cele mai multe ori, cand vorbim de violenta, ne gandim la agresiuni fizice. Insa si violenta verbala poate avea consecinte grave asupra comportamentului copilului.
"Violenta, cu toate manifestarile ei, o vedem, o auzim, o traim din ce in ce mai frecvent, iar statisticile publicate trag un real semnal de alarma privind cresterea numarului si a consecintelor foarte grave", mentioneaza un doctor celebru…. Atunci cand vine vorba de comunicarea in familie, agresivitatea se simte in tonalitate, in implicatia afectiva din cuvinte, asadar ea nu este neaparat prezenta in ceea ce este spus, ci cum este spus.
Cauze violentei in familie
In ceea ce priveste punctul de pornire al exteriorizarii prin violenta verbala, psihologul Marcela Causneanu subliniaza ca "violenta verbala este legata de trairea unor sentimente negative, a unor frustrari accentuate, resentimente reactualizate, care duc la manifestari de manie si furie dezlantuite".
Daca vorbim despre certurile dintre partenerii dintr-un cuplu, mai ales cand acestia sunt parinti, iar violenta dintre ei se rasfrange asupra copilului, putem sa restrangem cauzele la categoriile cel mai des intalnite.
Astfel, certurile pornesc in general de la:
- dificultati de comunicare
- gestionarea bugetului
- probleme de intimitate in relatia de cuplu
- implicarea in educatia copiilor
- rude
- indeplinirea responsabilitatilor etc.
Atunci cand copilul este afectat de tonul ridicat pe care il folosesc parintii sai de fiecare data cand discuta acasa, acesta va avea reactii asemanator negative si in fata unor factori stresanti din mediul de joaca, de exemplu, sau din mediul scolar.
Din pacate in ziua de azi tot mai multe famiilii se despart din cauza violentelor..iar copii sufera de cele mai multe ori fara sa stie adevartul motiv!!! .
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025