Nu stiu daca toti copiii au fixuri, dar Tudor are. De exemplu, cu ce gand s-a culcat, cu acela se scoala; sau, de cateva zile, propozitia lui preferata e "C-asa vreau eu". Mai mult decat atat, i se pare ca acest raspuns este valabil si in cazul celorlalti, nu numai al lui.
Aseara m-am suparat pe el ca nu termina cu joaca si nu vroia sa-i citesc povestea (semn ca e aproape ora de culcare). Dimineata cand s-a trezit, m-a intrebat: "Mami, de ce nu mi-ai citit aseara povestea? ca asa ai vrut tu?"
I-am explicat ca am fost suparata pe el ca nu m-am ascultat.
Uneori, ca sa nu-l mai cert, mi-o ia inainte si-mi spune direct ca el e baiat "obranzic" si nu asculta. Daca-l intreb de ce a facut o anume prostioara, raspunde "Pai, de ce?"
I spunem de nenumarate ori de ce e sau nu e voie sa faca un anume lucru ("Nu chinui catelul ca e batran si bolnav" sau "N-o lovi pe verisoara ta, ca o doare si face buba" etc. IN ZADAR!!!
Am citit adineauri articolul despre cum sa-i vorbesti copilului ca sa te asculte; unele metode le-am aplicat si eu (nu intotdeauna cu succes), pe altele le-am invatat acum, dar raman la convingere ca nu-l pot scoate pe Tudor din ale lui. Are fixuri!
