Azi mi-a venit in minte o intamplare de la serviciu, de pe vremea cand nici nu-mi imaginam ca un eventual concediu de maternitate ar putea poposi in viata mea.
Intr-un decembrie, am fost invitate (colegele mele si cu mine) la un mare eveniment in tagma mass media, niste premii carora li se acorda destul de multa atentie, cu toate ca, fie vorba-ntre noi, nu reprezinta o asa mare scofala. La evenimentul respectiv, publicatia care organiza premiile in cauza (premii despre si cu vedete de televiziune, basca emisiunile lor) a ales s-o puna pe coperta urmatorului numar pe Andreea Marin, proaspat retrasa din "functia" de prezentator tv. Vedeta mai sus mentionata decisese sa se retraga de pe micile ecrane de ceva(relativ putina) vreme, la momentu' respectiv, insa a fost prezenta in seara aceea la eveniment. Asa ca lunea urmatoare zambea de pe coperta revistei in toata splendoarea ei. Colega mea, care era responsabila de relatia cu presa scrisa, a sunat c-o falca-n cer si una-n pamant la publicatia "vinovata" de sacrilegiu, urland cat o tineau plamanii: "Cum e posibil, cand ai atatea vedete prezente la un loc, si inca vedete care fac ceva concret, voi sa puneti pe coperta… o casnica?! 🙂
Intamplarea mi-a ramas in minte, fiindca atunci cuvantul "casnica" mi se parea degradant, oarecum. Priveam cu oarecare mila si un pic de dispret, ca sa fiu cinstita, catre femeile care-si petreceau zilele calind ceapa,lustruind podele si calcand la dunga camasile vreunui barbat (acelasi pentru care caleau si ceapa).
Intre timp am nascut si intamplarea a facut sa pot sta acasa doi ani, tot concediul de maternitate – care e pe cale sa se sfarseasca in vreo patru luni. Carevasazica, sunt casnica de aproape doi ani. Ei bine, de doi ani de zile, fac cele mai grele lucruri din viata mea. Cine-ar fi stiut ca intretinutul unei gospodarii nu e deloc atat de simpu pe cat pare?! Cine ar fi stiut ca sa cresti un copil, sa rezisti nesfarsitelor nopti de nesomn, durerilor de dinti, sa raspunzi cerintelor lui, care mai de care mai traznite, sa-i prepari zilnic mesele, sa ai grija de exigentele sotului (din fericire, nu are pretentii prea mari, saracul) pot fi ucigator de obositoare?! Daca as fi banuit macar la momentul copertei respective, ca taiatul cepei presupune lacrimi, n-as mai fi ras atunci; n-as mai fi privit cu dispret catre atatea femei care au, poate, una dintre cele mai grele meserii din lume.
Daca, prin absurd, as face parte din Guvern, n-as ezita nici o clipa sa propun in Parlament o lege care sa acorde un venit casnicelor. Este singura munca din lume care nu e remunerata. Si e printre cele mai grele.
