Fie ca vrem fie ca nu viata intotdeauna ne rezerva surprize ni sa intamplat si noua in anul 2006 cand pt o viata mai buna si un loc de munca a trebuit ca sotul meu sa plece in spania la munca,a plecat cu contract de munca dar o munca grea si obositoare,nu atat munca cat dorul mine si baietelul nostru de numai 1 an la facut sa blesteme ziua plecarii,neavand incotro a suportat singur printre straini 5 luni de zile cand sa vazut cu actele in mana si-a dat demisia si a venit acasa nu venise ca sa ramana ci ca sa ne ia si pe noi,zis si facut ne-am cununat in graba ne -am facut bagajele si am luat calea strainatatii iata cum am plecat din romania eu cu el si cu un copil de numai 1 an si 5 luni la 3500 km departare de tot ce insemnase pana atunci casa pt noi, am lasat in urma tot si am plecat.Am ajuns in spania si am luato de la zero nu aveam nimic nu cunosteam pe nimeni si nici limba,sotul a inceput munca pe camion si venea acasa 2 zile pe saptamana in rest eu singura cu copilul,ma rugam seara de seara la Dumnezeu sa il aduca cu bine acasa si sa ne tina sanatosi pt ca nu stiam ce sa fac,se pare ca rugaciunile mele au ajuns unde trebuia si ne-a ferit de pericole si greutati ,nu pot sa zic ca a fost usor din contra aproape 6 luni de zile plangeam noapte de noapte si vroiam inapoi acasa ma simteam singura,neajutorata si eram foarte speriata.Incet incet am inceput sa ne facem prieteni si sa invatam limba am avut norocul ca spanioli sunt oameni buni rabdatori dornici sa te ajute asa am reusit sa ne punem la punct cu toate actele sa ne schimbam locuinta cu una mai buna sa ne fie din ce in ce mai binee.
Acum dupa 5 ani privind in urma ma intreb oare de unde am avut puterea sa merg mai departe eram mai mult singura cu un copil mic in brate incercand sa rezolv problemele care apareau ma ascundeam in fata sotului sa nu ma vada plangand pt a nu-l preocupa si mai tare mai ales ca avea de condus mii de km si trebuia sa fie cu mintea limpede.Cred ca, gandul ca ne va fi mai bine aici ca in romania si ca de noi va depinde bunastarea copilului nostru ne-a dat forta sa mergem mai departe si sa nu renuntam.
Cred ca toti cei care traiesc departe de tara lor si de familia lor au in suflet acest mare gol si mai ales dor deACASA chiar daca aici traim de zeci de ori mai bine chiar daca conditiile sunt superioare chiar daca bani nu mai sunt o problema chiar daca viitorul copiilor este altul chiar daca chiar daca si as putea continua la infinit cu diferentele dintre cele doua tari…..
Am spus aici povestea moastra pe scurt pt ca probabil as putea scrie o carte cu intamplarile prin care am trecut cu bucuriile pe care le-am trait si cu lacrimile pe care le-am varsat.
Nu invidiati niciodata bunastarea romanilor din diaspora pt ca in spatele ei cu siguranta sunt povesti care va fac cu siguranta sa lacrimati si sa va ganditi de 2 ori inainte de a invidia…..chiar daca nu ma-as mai intoarce niciodata in romania nu pot sa nu -mi fie foarte foarte dor.
