Iti mai aduci aminte cum era pe vremea ta cand reincepeai scoala? Asa e si azi: reintoarcerea la ore genereaza tot felul de mici “neplaceri” pentru cei mici, asa ca alina-i copilului tau disconfortul. Te ajutam oferindu-ti un mic ghid al “primelor zile de scoala”.
Toti psihologii pediatri atrag atentia ca e necesar ca micutul tau sa se obisnuiasca treptat cu noul ritm ce va debuta odata cu inceperea anului scolar.
Pentru aceasta, medicii recomanda ca pregatirea sa fie inceputa cu cel putin o saptamana inainte.
Poate ca tu, ca mama, ai uitat cum era atunci cand incepeai scoala dupa cele trei luni de vacanta, dar marea problema a copilului atunci cand stie ca va “suna clopotelul” este “stresul de program” sau, cum i se mai spune in limbaj medical, “socul revenirii din vacanta”.
Nu forta nota
Cu alte cuvinte, primul sau stres major este teama de schimbarea de program ce va urma. Si aici este punctul unde poti actiona din timp ca sa impiedici aparitia problemelor ulterioare.
Nu e prea greu fiindca vei constata repede ca, in majoritatea cazurilor, copiii au nevoie doar de o mica incurajare, de o “alta abordare” a punctului lor de vedere asupra inceperii scolii, si, ca prin minune, vor recunoaste ca, de fapt, nu sunt chiar atat de tristi ca trebuie sa se duca iar la scoala.
Se reintalnesc cu prietenii, afla noutatile despre vacantele celorlalti, schimba impresii si povestesc toate intamplarile verii, incep noile “aventuri” ale unui an de cunoastere…
Ceea ce nu trebuie sa scapi din vedere este faptul ca, oricare ar fi sentimentele lui fata de acest nou inceput, trecerea de la programul lejer de vacanta la cel de scoala nu se poate face peste noapte.
Cu ceva timp inainte de sfarsitul vacantei incearca sa fii un pic mai disponibila ca de obicei, acorda-i mai mult timp, asculta-l si discuta cu el si totul va fi in regula.
Mai e o saptamana…
-
Cu o saptamana inainte (cu 2 saptamani, daca stii ca se adapteaza mai greu), copilul trebuie sa inceapa treptat sa revina la programul de somn din timpul scolii. Trebuie sa se culce si sa se trezeasca mai devreme. Ora ideala de culcare ar fi ora 21:00, cand micutul trebuie sa fie in pat.
-
Una din temerile din primul an de scoala al “bobocilor” este ca se va pierde prin “labirintul” de coridoare si usi. Daca crezi ca il ajuta, faceti impreuna o vizita la scoala, sa se obisnuiasca cu locul. Arata-i unde sunt laboratoarele, cancelaria, toaleta etc., ca sa se convinga ca nu are cum sa se rataceasca.
-
Fii intelegatoare daca micul tau scolar respinge cu incapatanare schimbarile pe care incerci sa le faci. Nu il certa si nu il pedepsi. Daca protesteaza cu: “Dar inca sunt in vacanta”, explica-i ca oricine are nevoie de timp sa se acomodeze cu un nou program.
-
Pregateste-l psihologic: Adu mai des in discutie scoala. Marcheaza pe un calendar ziua in care incepe scoala (ca sa nu il anunti brusc: gata, maine mergi la scoala) si numarati impreuna cate zile mai sunt pana atunci.
- Cumparati impreuna obiectele necesare pentru scoala. Fa din asta o activitate amuzanta si incurajeaza-l sa se implice.
Parintii de “boboci”…
Ar fi bine ca macar unul dintre parinti sa mearga cu copilul la scoala si chiar sa il insoteasca pana in clasa. Daca acest lucru nu este posibil, nu te invinovati. Explica-i ca diseara o sa aveti timp sa discutati pe larg despre eveniment.
Reaminteste-i toate amanuntele privind sosirea si plecarea de la scoala: cine il aduce, cine si la ce ora vine sa il ia. Spune-i sa nu isi faca griji daca nu te gaseste in curte, pentru ca este posibil sa intarzii un pic, dar sa stea linistit sa astepte, caci ajungi cu siguranta.
Emotiile primei zile incep de… seara
Seara trebuie sa pregateasca totul pentru a doua zi. Lasa-l sa isi aleaga hainele cu care se va imbraca. Sfatuieste-l sa le aranjeze frumos si sa le puna la indemana (de exemplu, pe spatarul scaunului sau pe fotoliu). Cu cat va avea de facut mai putine lucruri dimineata, cu atat mai bine va incepe ziua.
Chiar daca stie deja ca maine va fi “ziua cea mare”, fiindca i-ai aratat-o din vreme pe calendar, cel mic va fi totusi foarte emotionat. Acorda-i tot sprijinul tau, fii langa el si ajuta-l la pregatiri, caci ii va prinde bine sa stie ca nu trece singur prin toate astea.
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!