pe mine m-a impresionat acesta povestioara si as vrea sa stiu si parerea vostra

Buburuza intreaba…Si iar intreaba. Este o lume de intrebari lumea ei. “De ce mor oamenii?” Ma uit la ea si nu stiu cum sa ii raspund. Nu stiu ce sa ii raspund. Nu are nici sase ani.

“Asa vrea Doamne-Doamne”, spun eu, desi nu sunt convinsa de raspuns. Cuvintele imi ies automat si nesigur. Dar buburuza cea mica pare sa ma creada. Sunt singura care stie ca nu stiu ce vorbesc.  Apoi, dupa un timp in care astept infrigurata, vine urmatoarea intrebare. “Mami, si eu o sa mor?”  As putea sa ii spun ca e nemuritoare. Nu ar fi prima data cand as aduce in discutie nemurirea. Atunci cand, speriata, m-a intrebat daca eu o sa mor, am promis ca voi fi nemuritoare. “Pentru tine chiar ma voi stradui”, mi-am spus.

Asa ca ma uit in ochii ei si ii spun ca da, toti oamenii mor, dar ea are o lume de descoperit, oameni de iubit, intrebari de pus si enigme de descifrat. Pentru mult timp de acum incolo va fi nemuritoare. Netulburata, buburuza mea cea mov ia raspunsul exact asa cum a venit, nu il intoarce pe toate partile si nu il analizeaza. Este multumita. Increderea ei in mine e nemasurata. Mi se face teama. O aud mai tarziu in camera ei cum le explica papusilor ca ea este deocamdata nemuritoare. Are atat de multe lucruri de invatat si de cucerit. Dar papusile nu raspund. Ele, printesele din poveste nu au, oricum, notiunea de moarte.

Buburuza inainteaza prin zile si prin intrebari cu o liniste desavarsita. Nu se aude decat arar bataia lina a aripilor ei. O privesc si mi-as dori ca si privirea mea sa fie atat de senina in fata intrebarilor vietii, ca si raspunsurile pe care mi le dau sa fie tot asa de usor de acceptat cum sunt pentru ea.

Iar apoi, cand cred ca varianta cu “Doamne-Doamne asa a vrut” a fost pe deplin acceptata (adica sa moara oamenii, diversi oameni de care ea a aflat ca au murit) vine urmatoarea intrebare. “A murit pentru ca asa a vrut ea?”. “Cine? – intreb eu si mintea imi alearga nebuna, incercand sa afle din timp continuarea. “Mama ta”, spune buburuza si ma priveste cu tot sufletul. Iar eu, uimita ca nu stiu toate raspunsurile pe care le poate astepta un copil de trei ani, soptesc dezarmata: “Nu stiu, iubita mea”.