Andra a primit, in primele ei zile de viata, o paturica roz. Bunica ei, adica mama mea, fiind in al noualea cer cand si-a vazut nepotica, nu mai stia ce sa-i faca, cum sa o alinte mai frumos si mai ales, cum sa-si exprime dragostea fata de noul membru al familiei. Asa ca, a doua zi dupa ce Andra a venit cu mami acasa, bunica a plecat fuguta la magazin si i-a cumparat niste hainute dragute si o paturica roz, cu ursuleti panda si crengi de bambus, foarte moale si foarte pufoasa, pe care fetita a indragit-o din prima clipa. Fiind invelita in fiecare zi cu ea, fetita s-a atasat atat de mult de paturica ei, incat acum, la 1 an si 5 luni, cand este plictisita sau somnoroasa, o cauta, o ia in brate si in final isi intinde capul pe ea, pe pat si se odihneste! 🙂
Cand mergeam pe undeva in vizita si trebuia sa o culc, daca uitam paturica acasa foarte greu adormea, chiar daca era obosita, se ridica mereu in fundulet si cauta cu privirea…paturica ei roz!…
Paturica a devenit in timp un element afectiv important in viata Andrei, isi iubeste paturica mai mult decat orice jucarie. N-a lipsit nici de la iesirile noastre in aer liber: cand am facut o mica excursie la Cheile Dobrogei, paturica roz a fost si ea prezenta, i-am improvizat fetitei un pat in aer liber, pe o patura mai groasa, deasupra un cearsaf in tinea umbra si am invelit-o, evident, cu paturica roz! :))
Inainte sa constat prin propria-mi experienta ce efect benefic poate avea un astfel de obiect in viata unui bebelus, cand vedeam astfel de exemple la televizor, ma gandeam ca sunt copii care pur si simplu se alinta, sau ca au fost "dresati" sa stea cuminti, folosindu-se de un obiect pe care i-au invatat parintii respectivi pe copiii lor sa il indrageasca. Dar acum, am o parere schimbata radical: un obiect drag copilului, fie ca e vorba despre un ursulet de plus, bluzita sau o paturica, il linisteste pe copil, ii da o senzatie de bine, de confort, de siguranta.
Dupa ce va creste Andra, si va renunta la paturica ei (daca se va intampla acest lucru), eu o voi pastra pentru ea, impreuna cu primele ei lucrusoare si carnetelul in care i-am notat primele ei progrese si i le voi arata pe toate, fie la majorat, fie in ziua in care va deveni ea insasi mama. Cred ca ar fi o surpriza emotionanta! Dar pana atunci, mai are multe zile si nopti de dormit, tinandu-si strans cu manutele paturica roz!…
