Am dat copilul la gradinita – in sfarsit! Totul parea sa se desfasoare conform celor mai minunate asteptari. S-a acomodat repede, nu face probleme dimineata la plecarea spre gradinita, doamna educatoare se comporta minunat cu copiii, acolo este frumos si curat, mancarea este buna… Ce ne-am mai putea dori?
Dupa nici cateva luni, insa, ce sa vezi? A venit cu o multime de obiceiuri proaste: isi roade unghiile (ca Andrei), isi mananca din nas (ca Sebi), scuipa (ca Mihnea), se scarpina fara motiv in locuri intime (ca mai stiu eu cine…), injura folosind cuvinte a caror semnificatie nici nu o cunoaste, nu mai mananca galustele din supa (ca nici lui X nu ii plac), nu mai vrea pilaf ca e scarbos (asa spun copiii de la gradi), se spala aiurea pe maini, spaland sapunul, nu mainile si cate si mai cate.
Ce facem noi aici? Pe de-o parte, invatam lucruri bune si deprinderi corecte, si pe de alta – obiceiuri proaste? Asta inseamna colectivitatea? Sau numai in anumite cazuri (unde sunt copiii de conditie mai…)?
Multi parinti sunt socati de obiceiurile urate cu care vin copiii lor „de la gradinita“ – ca si cum gradinita este singurul loc unde copilul interactioneaza cu oamenii! – si, de multe ori, nu isi mai revin din socul acesta decat atunci cand obiceiul urat este deja consolidat sau nu isi mai revin deloc, resemnandu-se cu „noutatile“ cu care vine copilul.
Socializarea copilului in colectivitate presupune nu doar asimilare de cunostinte si deprinderi, ci si interactiune cu ceilalti copii, asa cum sunt ei, cu bune si cu rele.
Este limpede ca in orice gradinita ar merge copilul, daca am intreba parintii, trebuie sa existe cel putin o familie care sa afirme ca pustiul lor a capatat anumite „obiceiuri proaste“ din colectivitate. Sper, sincer, ca nu exista cineva care sa isi imagineze ca deprinderea acestor obiceiuri tine de colectivitatea pe care o frecventeaza cel mic – de nivelul social al copiilor de acolo sau de preocuparea cadrului didactic pentru a da educatie copiilor.
Copiii care „aduc“ in gradinita aceste obiceiuri proaste nu provin, cu necesitate, din familii sarace sau cu nivel educational scazut, ci in egala masura din familii de intelectuali, familii si de oameni fara studii, familii bogate, familii sarace. {i, mai este ceva: nu toti copiii din colectivitate preiau obiceiurile proaste ale colegilor lor!
A face observatie copilului ori de cate ori practica prostul obicei nu face decat sa creasca probabilitatea de a nu mai scapa de el.
Asa cum am mai afirmat, nu e obligatoriu ca obiceiul sa fi fost achizitionat din colectivitatea de la gradinita – mai exista si parcul, si locul de joaca, si vecinii si alti membri ai familiei. Nu este nevoie de o interactiune indelungata cu cineva ca sa preiei de la el un obicei prost, e nevoie doar de momentul potrivit si de starea psihica potrivita.
Ca urmare, noi, parintii, ar trebui sa fim interesati nu de unde a prins copilul a face acel lucru, ci de ce? Acest „de ce“ nu se refera la cauzele generale ale deprinderilor relelor obisnuinte, ci la cauzele particulare, care privesc strict cazul copilului nostru. In general, copiii sunt vulnerabili la comportamente inadecvate, de tipul obiceiurilor proaste (ros unghii, scrasnit din dinti, scobit in nas, zgomote din gat, fitele la masa, mod gresit de a-si asigura igiena personala etc.). Toate sunt modalitati indirecte de a atrage atentia si/sau de a se elibera de anxietate.
Oricare ar fi cauza, datoria noastra de parinti, interesati de ceea ce se intampla cu copilul nostru, nu este de a cerceta in colectivitate „cine face asa“ si de ce educatoarea nu ii educa pe copii, ci de a cerceta care sunt vulnerabilitatile pe care copilul nostru le are acum de a reusit sa creeze teren favorabil deprinderii acestor obiceiuri. Dupa aceea, incepem dezvatul – fiindca orice invat are si dezvat.
Ce trebuie sa faci
Atentie la exemplul personal – nu poti sa ii spui copilului sa nu isi mai roada unghiile, cand si tu o faci; sau sa nu mai faca zgomote din gat, cand si tati face.In perioadele mai tensionate din casa, in perioadele in care, din pricina unor probleme familiale care nu pot fi prevenite sau controlate, copilul tau este lasat deoparte sau trebuie sa isi schimbe brusc anumite obiceiuri, fii cu ochii pe el: atunci exista posibilitatea de a manifesta primele semne ale unor „proaste obiceiuri“.
Controleaza-ti comportamentul in conditii de stres, fiindca gesturile inadecvate pe care le faci uneori in mod reflex sunt foarte bine observate de copil si aplicate de el initial experimental, apoi ca o preluare a obiceiului.
Cum il dezvatam de obiceiurile proaste
1. Obiceiurile cu rol de detensionare, eliberare a anxietatii – rosul unghiilor, scarpinatul, rotitul parului – se dezvata cel mai greu. Cel mai important este ca la inceputul dezvatarii obiceiului sa identificam situatiile care au probabilitatea cea mai mare de a declansa obiceiul.
2. Obiceiurile alimentare sau de igiena personala transformate in obiceiuri proaste pot fi o modalitate de a atrage atentia, deoarece copilul se simte ignorat, lasat deoparte, marginalizat in ultima vreme. Identifica neaparat cauza!
3. In dezvatul obiceiurilor neplacute, primul pas dupa identificarea obiceiului este observarea frecventei cu care acesta apare si a situatiilor in care se manifesta. Dezvatul se face limitand posibilitatea de aparitie a obiceiului
prin controlul situatiilor favorizante.
4. Daca demersul nostru este greoi sau incercarile au dat gres, este bine sa cautam un sprijin extern – un psiholog, care sa ne consilieze in modul cel mai eficient de a inlatura comportamentul inadecvat al copilului.
