Dragi mamici, dupa cum stiti, am fost nevoita sa raman o noapte in spital fiindca fetita mea de 17 luni facuse febra, se inrosise la fata de plans, nu puteam s-o opresc din plans, pur si simplu si pana la urma a vomat si s-a mai linistit. Cand si-a dat seama sotul ca fetita are febra mare, n-am mai stat pe ganduri, am luat-o asa cum era, fara scutec fiindca era pe olita in momentul respectiv, doar infasurata intr-un prosop mare de baie, ca sa nu-i fie frig. Cand am ajuns la urgente, am aflat ca avea temperatura de 39 de grade si ca trebuia sa ramanen internate pana dimineata, ca i se faca impachetari si sa i se administreze antibiotic.Si am ramas. Dar ce noapte a fost! Cred ca o sa ma marcheze toata viata, a fost o experienta grea, un test pentru mine, de rezistenta fizica si psihica. Pana la ora 3 dimineata, fiind sedata, Andra a dormit linistita, dar de adormit a fost ceva mai greu. Fiind speriata de atatea injectii, dupa ce imi adormea in brate, linistind-o cu greu si facand-o sa se opreasca din plans, incercam sa o las pe pat, sa doarma, dar se trezea imediat speriata, credea ca i se vor face iar alte injectii! Si tot asa am incercat de vreo 6 ori si pe la ora 23:00, in sfarsit, a adormit. Am incercat si eu sa ma odihnesc, mai ales ca dupa atat tinut in brate, ea avand deja 10 kilograme, eram foarte obosita, insa am avut o mare surpriza: in salonul alaturat erau adapostiti 3 bebelusi abandonati!…Am aflat acest lucru cand au inceput sa planga si nu venea nimeni sa ii linistesca…Au plans pe rand, au plans si in cor si in cele din urma a venit o asistenta la ei (probabil ca era ora cand obisnuia sa ii schimbe de scutece si sa le dea sa manance). Saracutii! In acea seara ma rugam sa taca din gura si sa doarma linistiti, ca sa n-o trezeasca pe Andra si ca sa ma pot odihni si eu si ma enervam cand incepeau sa tipe mai tare (cele doua saloane erau despartite doar de un plastic subtire, cu rama de termopan). La un moment dat, imi doream sa se faca mai repede dimineata, macar sa stiu ca trebuie sa stau treaza, ca o sa vina doamna doctor si o sa ne zica sa plecam acasa. Si s-a facut si dimineata…Si m-am dus sa ma uit la cei 3 bebelusi abandonati…Privirea lor jucausa era pe tavan, urmareau diferite puncte, dar cand cineva ii privea, imediat isi intorceau privirea catre acei ochi care ii fixau. Si privirea lor blanda parca ar fi zis: "Tu cine esti? Nu cumva esti mama mea? Ai venit sa ma iei acasa?" Niste copilasi nevinovati, dragalasi si sanatosi, care meritau o viata normala, o copilarie in care sa creasca alaturi de parintii lor, indiferent de posibilitati. Eu cred ca ar fi fost mai fericiti alaturi de mama si de tata si sa fii simtit caldura si dragostea lor, chiar daca uneori poate ar fi mancat paine goala. Asa cred eu…
A venit doamna doctor, ne-a dat o reteta si am plecat acasa cu inima indoita, fericita ca merg acasa cu fetita mea, insa si cu gandul la cei 3 copilasi care nu se stie cand vor ajunge ACASA!…
