Ne pregatim de vara! :) - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Ne pregatim de vara! :)

Sfatulparintilor » Blogul tău » Ne pregatim de vara! :)

Se pare ca vara a venit, in sfarsit, dar cu o intensitate mai mare decat o asteptam si asa cum se intampla de obicei iarna, cu zapezile, de data aceasta ne-a luat dogoarea soarelui…pe nepregatite! Asadar, ce era de facut? Ne-am schimbat programul de plimbare, daca pana acum ieseam pe strada cu tricicleta in jur de ora 11:00 si ne intorceam acasa pe la 12, 12:30, acum exact aceasta perioada a zilei o evitam! Iesim la plimbare dimineata, dupa ce papam micul dejun. O dau pe Andra pe fata si pe manute cu crema de protectie solara (am gasit crema ultraprotectoare, cu SPF 50), asteptam 15 minute ca sa ii intre in piele, ne "inarmam" cu palariuta de soare, luam si biberonul cu ceai si iesim. Pe strada cautam umbra copacilor de pe margine, pentru ca inca de la orele diminetii soarele arde cu putere, iar cand mai apare cate-un nor pe cer…mi se-nsenineaza mie fata! A propos: Mi-au venit acum in minte niste versuri de George Cosbuc, din poezia "Miezul verii", pe care i le-am citit ieri Andrei:

"Singur vantul, colo, iata,

Adormise la racoare

Sub o salcie plecata –

Somnuros in sus el cata

                  catre soare."

Cred ca se potrivesc perfect situatiei!…

Dar, sa privim si partea frumoasa: in curand vom putea merge la plaja! Va fi prima data cand vom merge la plaja in trei, alaturi de fetita noastra! Abia astept sa ii vad reactia la vederea marii nesfarsite, infinit de albastre! 🙂 Dar pana atunci, vine 1 iunie, care ii va aduce cadou Andrei o piscina gonflabila, in care sa se balaceasca in curte, la umbra, in fiecare dupa-amiaza si un set de "ustensile" pentru plaja (galetusa, stropitoare, lopatica, grebla, diverse forme).

Acum va las cu bine, trebuie sa ne pregatim pentru plimbarea numarul doi a zilei, cea de dupa-amiaza, cand aerul e mai respirabil si soarele mai "intelegator" si mai prietenos cu pielea si cu ochii nostri! 🙂

Data articol: 24/05/2011