Cartea lui Rubinstein m-a surprins în introducere. Şi nu cu teorile legate de vreun mister, ci cu diferenţa pe care o face între istoricii amatori şi istoricii universitari. Se pare că marea mea nemulţumire când vine vorba despre astfel de cărţi de istorie, anume că sunt scrise de jurnalişti, ingineri sau oameni de afaceri care au studiat intens un subiect, este nefondată. Asta pentru că aceste persoane, chiar dacă nu sunt specialiste în istorie, sunt de fapt specialiste în subiectul care le interesează. Şi în plus, dacă n-ar fi aceste persoane, eu nu aş fi apucat să citesc vreo carte despre fapte neelucidate de-a lungul istoriei.
Asta povesteşte Rubinstein, mare profesor universitar: că ar putea fi învins de orice amator într-un concurs despre misterul care îl interesează pe cel din urmă. De ce se întâmplă asta? Pentru că oamenilor de specialitate, istoricilor, li se pare trivial să discute, de exemplu, chestiunea identităţii lui Jack Spintecătorul. Ei, în schimb, pot vorbi despre contextul crimelor lui, pot analiza viaţa din cartierele victoriene rău-famate dar nu vor fi interesaţi de identitatea acestuia. Aşa că ne întoarcem privirile spre acei oameni care cunosc în amănunt crimele lui Jack Spintecătorul, care au citit cam tot ce se putea citi pe acest subiect şi care, în mod evident, au opiniile lor în legătură cu cine a fost el de fapt.
În rest, cartea urmăreşte aproximativ acelaşi tipar: un autor studiază bine teoriile propuse spre rezolvarea unui mister şi le adună pe cele mai intresante. Been there, done that. Mica diferenţă între cartea de faţă şi altele este aceea că nu se aruncă asupra tuturor subiecteleor care ar putea fi discutate zile în şir. Autorul a ales să se concentreze pe 7 din ele, astfel încât fiecare beneficiază de în jur de 40 de pagini.
Despre cine povesteşte Rubinstein? Despre Jack Spintecătorul, Shakespeare, Richard al III-lea şi Prinţii din Turn, JFK, Piramida lui Keops şi chiar despre eventuala căsătorie a lui Iisus şi supravieţuirea Acestuia după Răstignire. Teorii care par bine documentate, unele detalii care te iau prin surprindere, referiri la multe cărţi şi, părerea personală a autorului. Toate au însă un singur defect.
Anume că misterele vor rămâne până la urmă tot mistere. Să luăm de exemplu chestiunea paternităţii operelor lui Shakespeare. Autorul spune că scriitorul englez este cel mai cercetat om din istorie. Cu toate acestea, după două secole, după tone de maculatură, nimeni nu poate spune cu exactitate cine a scris operele pentru care Shakespeare este atât de faimos. Întotdeauna soluţiile propuse se vor reduce la “se spune ca“, “pe de altă parte” şi “este la fel de posibil sa“.
Prin urmare, dacă vreţi să aflaţi nişte teorii interesante şi să vă petreceţi timpul citind despre iţele încurcate ale istoriei, genul acesta de cărţi sunt potrivite. Însă nu vă aşteptaţi să aflaţi Adevărul. Pentru că fiecare “amator specialist” are adevărul lui.
