Este cea mai frumoasa din lume, dar si cea mai grea. Esti sau nu pregatit pentru aceasta meserie, trebuie sa inveti din mers. Pe toata perioada sarcinii esti atenta sa mananci sanatos pentru ca bebelusul sa fie sanatos la randul lui, sa nu faci efort, sa nu te enervezi, sa te pazesti de raceli. Dupa nastere, incepe o alta etapa. Cum ajungi acasa de la maternitate, daca nu ai un ajutor in plus, fata de sot, dai din colt in colt. Am patit-o, mai ales ca am trecut printr-o cezariana, dupa un travaliu lung, fara ca rezultatul sa fie o nastere naturala, si dupa 4 nopti nedormite. Abia ma puteam ridica din pat, daramite sa iau in brate bebelusul. Si totusi o putere interioara m-a facut sa suport toate durerile dupa operatie, sa imi iau bebelusul in brate, in ciuda a ceea ce se spunea ca nu am voie, sa am grija de casa si sa ma mobilizez din nou. Din fericire, n-am trecut prin depresia postnatala, am scapat de migrenele postoperatie, iar in 2-3 zile deja ma miscam destul de repede. In fiecare zi invat cum sa fiu un parinte mai bun. In fiecare zi ma intreb daca am facut ceea ce trebuie pentru copilul meu, daca i-am acordat suficienta atentie, daca l-am ingrijit cum trebuie, daca i-am dat ce trebuie sa manance, daca m-am jucat suficient cu el, daca nu cumva l-am sufocat cu iubirea mea. In fiecare zi ma gandesc sa iau cea mai buna decizie, sa fac cele mai bune planuri pentru viitorul lui. Meseria de parinte este cea care il implineste pe un om. Este cea care ii da putere sa treaca peste greutati, este cea care il face pe orice om sa priveasca altfel viata, prin ochii nevinovati si frumosi ai copilului sau. In cazul meu, mari, vioi si albastri.
