Cred ca ne aducem aminte cu totii, cu mult drag,de perioada copilariei si de minunatele jocuri care ne umpleau zilele de rasete. Eu una, mi-aduc aminte: ieseam pe strada sa ma joc cu ceilalti copii, vecini cu mine si jucam tot felul de jocuri, "Tara, tara, vrem ostasi!", "Flori, fete sau baieti (melodii sau cantareti)", "Telefonul fara fir", "Matele incurcate", "Sotron", "Magarusul", "Statuile" "Tomapan (t)", "De-a v-ati ascunselea" si altele. Stateam ore in sir, afara, in aer curat, jucandu-ma cu ceilalti copii si acum imi dau seama ca asta insemna sa socializezi, sa faci activitate, sport, sa iti pui mintea la contribuitie. Constat cu regret ca generatiile noi de copii nu mai stiu sa se joace, nici macar nu cunosc aceste jocuri… Dar cu ceva tot isi umplu si ei timpul, nu? Cu ce? Cu calculatorul, mai precis cu jocurile pe calculator, unele inofensive, altele pline de violenta, cu monstrii, cadavre si tot felul de atrocitati!…De ce oare s-a produs aceasta schimbare? Din cauza parintilor care sunt din ce in ce mai ocupati si prefera sa isi lase copiii cu ochii lipiti de ecranul calculatorului, ore in sir, fara sa se gandeasca ca acest lucru le dauneaza vederii si starii de spirit. Copiii din ziua de astazi sunt inchisi in ei, sunt mai tristi, pesimisti si …ingamfati, nu stiu sa ii accepte pe ceilalti copii, nu stiu ce inseamna toleranta, prietenie. Devin obsedati de calculator, nu ii mai intereseaza altceva, nici compania fratelui sau a parintilor, nici scoala, nimic. Am doi nepoti de aceeasi varsta, ambii sunt in clasa a 2-a. Ei locuiesc la sute de kilometrii departare unul fata de celalalt si se vad foarte rar, cam o data pe an, cateva zile. Intre doua intalniri isi vorbesc la telefon si abia asteapta amandoi sa se intalneasca, dar cand in sfarsit se intampla acest lucru…se cearta care sa stea primul sau mai mult la calculator…
"Pe vremea mea" (stiu, suna de parca as avea 100 de ani!) nu exista calculatorul, dar stiam cum sa ne distram, stiam cum sa ne jucam mai multi copii, fara sa ne certam, stiam sa fim prieteni, amici de joaca. Chiar daca nu aveam atatea jucarii cate se gasesc acum, gaseam cu ce se ne umplem timpul, ne jucam cu mingea, faceam "mancare" din pamant galben si apa, ne cataram prin nucii din spatele casei, ne ascundeam prin capitele de fan ale vecinilor, croiam hainute pentru papusile Cindy (imitatie dupa prea scumpele Barby)…Ehei, ce distractie! E adevarat, unele din aceste activitati nu erau chiar igienice, dar ne spalam, ne schimbam si o porneam iar la joaca! Pe atunci nu aveam pretentii la jucarii sofisticate, scumpe, la haine de firma, nu evitam copiii doar pentru ca nu erau imbracati dupa ultima colectie de la nu-stiu-ce marca de prestigiu…Eram cu totii copii, eram egali. Ne jucam, socializam, eram prieteni. Pe atunci eram mai veseli, radeam mai mult, eram optimisti si mai ascultatori, ne respectam parintii si parca stiam mai mult sa se bucuram de copilarie!
Eu cred ca ar trebui sa ne aducem aminte cu totii ce a insemnat copilaria pentru noi, ce anume ne facea placere ca si copii: alergatul, datul cu sania, mersul cu colindul. Ar trebui sa ii invatam si pe copiii nostri jocurile copilariei noastre, sa ii scoatem din casa, din fata calculatorului, si sa le transmitem starea aceea de spirit pe care o aveam practicand acele jocuri, bucuria si setea de viata, care la varsta copilariei ating cote maxime! Faceti-va copiii fericiti! Invatati-i sa se joace!
