Invata-l sa imparta cu ceilalti

Simtul proprietatii…

„Nu stiu cum sa fac, am un copil de doi ani si jumatate care nu vrea sa dea jucariile lui si altor copii, insa ia de la ceilalti. Nu vreau sa am un mic egoist. Si nici sa fie izolat de ceilalti pentru ca nu vrea sa dea din ce are el“.

Are de ce sa se teama aceasta mamica? Eu as zice ca nu. Mai ales ca un copil de doi-trei ani nu prea intelege de ce ar trebui sa dea din mana o jucarie, eventual o jucarie preferata, numai pentru ca un alt copil vrea asta. Mai ales ca acasa nu renunta la jucarii la cererea adultilor si acestia nu mai fac atata scandal.

Acum care e, de fapt, problema? Problema e ca mami nu vrea sa aiba conflicte cu mamicile copiilor din parc, ca nu vrea ca puiul ei sa fie agresat de un copil furios ca i se ia jucaria dar nu primeste nimic in schimb (improbabil), sau cine stie ce alte motive ar avea mami. Spun mami pentru ca ea are o problema, se pare, nu copilul ei. La aceasta varsta, copiii au un foarte pronuntat „simt al proprietatii“, in sensul ca orice jucarie pare sa fie o prelungire a lor, iar deposedarea este intotdeauna frustranta.

Exista parinti care isi manifesta (justificat?) ingrijorarea legata de un excesiv simt de proprietate al copilului lor (de obicei in varsta de doi-trei ani), mai ales cand acesta creeaza conflicte la locul de joaca, acasa, cand are oaspeti, sau in joaca, alaturi  de fratii lui mai mici sau mai mari. Numai ca aceasta ingrijorare nu este fundamentata.

Faptul ca un copil mic nu vrea sa dea jucaria, nu inseamna ca este egoist, ci doar ca nu intelege de ce ar face-o (care este scopul) si nu stie ce se va intampla cu jucaria aceea (ii este luata de tot?). De aceea, preventiv, el refuza sa o dea altcuiva.

Ar trebui sa nu insistam. Nicio persoana nu este obligata sa dea un lucru care ii apartine, daca nu vrea. De aceea, cand vrem sa ofere din jucariile lui, il vom intreba – „vrei sa ii dai si lui X jucaria ta? Doar putin, sa se joace cu ea si ti-o da inapoi!“. Daca raspunsul este „nu“, atunci „nu“ ramane – ca cel mic sa vada ca ii este respectata persoana, proprietatea. Nici acasa nu vom obliga fratii mai mari sa dea jucariile celor mai mici, caci acestia vor intelege ca doar juniorilor li se cuvin. In plus, dam un exemplu prost – poti lua ce vrei de la ceilalti, dar nu e obligatoriu sa si dai. 

Daca am aplica modelul „iti dau daca vreau, caci este al meu“, copilul ar intelege ca primeste ceva numai daca proprietarul doreste, ceea ce s-ar aplica si in cazul lui.

De exemplu, daca cel mic vrea o jucarie de la alt copil, nu vom insista – „da-i si lui putin jucaria ta, ca e mic si el, si ti-o da inapoi“, ci vom intreba copilul strain: „vrei sa ii dai si lui jucaria ta putin? Doar daca vrei!“. Daca celalalt copil nu vrea, atunci ne intoarcem spre copilul nostru si spunem – „nu vrea sa dea jucaria, hai sa ii oferim o jucarie de la noi, in schimb, poate vrea sa faceti schimb de jucarii“. In felul acesta, copilul nostru va intelege ca dai, dar si obtii ceva in schimb, apoi schimbul se va face inapoi.

Daca nu avem la dispozitie un alt copil pentru acest exercitiu, il vom face noi, acasa. Cumparam o jucarie noua si o aratam copilului spunandu-i ca este jucaria mea. Daca o vrea, ii spunem – „vreau sa ti-o dau sa te joci si tu cu ea, daca imi dai si mie sa ma joc cu jucaria X , care e a ta“. Apoi faceti schimbul. Dupa cateva minute, va cereti jucaria inapoi, oferindu-i jucaria X copilului – „acum vreau sa ma joc cu jucaria mea, poti sa mi-o dai inapoi, sau vrei sa ne jucam impreuna cu ea?“.

Mentionez ca acea jucarie noua va ramane pentru un timp mai indelungat in proprietatea parintilor, nu va fi lasata la dispozitia copilului, caci ar putea intelege ca isi poate insusi orice jucarie de la oricine. Ea poate fi folosita numai la schimb.

Teatru de papusi cu jucarii…

Conceptul de a imparti cu altcineva un bun nu se formeaza inainte de varsta de cinci ani, ca urmare un copil mai mic nu poate intelege logica rugamintii „da-i si lui“.

In cazul celor mici, o foarte buna modalitate de a inva­­­­­­ta sa imparta cu ceilalti poate fi aceea de a folosi un obiect (jucarie) un timp limitat (10 minute, de exemplu), apoi sa il dea altcuiva, iar dupa alte 10 minute sa il ia inapoi. Rezistati crizelor de plans si abateti atentia copilului catre altceva.

Daca cel mic chiar are o jucarie favorita pe care nu vrea sa o imparta cu altci­neva, nu o scoateti in pu­blic sau la joaca atunci cand copilul are musafiri, caci raniti sentimentele tuturor daca o faceti.

Invatati-l de mic (de foarte mic, chiar) sa doneze jucarii copiilor fara parinti sau celor saraci.

Daca nimic nu pare sa mearga, organizati teatru de papusi cu jucarii (un catel si un ursulet, de exemplu) care se joaca alaturi de alte jucarii (mingiute, cuburi etc.) si isi dau una alteia jucariile – deci imprumuta, dau ina­poi, relationeaza corect.