Iarna… Unii si-o imagineaza ca pe o femeie cu inima de gheata, care nu simte durerea din sufletele oamanilor atunci cand trimite peste lume viscolul si gerul. Dar eu mi-o imaginez ca pe o regina buna ce pune stapanire pe tot cuprinsul tarii si, acoperind pamantul cu mantia ei alba, face ca totul sa para mai pur, mai fin, mai gingas.*Mai intai, incep sa coboare din cerul lipsit de soare stelute mici de zapada, apoi mai mari, formand un covor pufos. Ei seamana cu niste fulgi plutind alene spre pamant.*Peste tot se asterne o tacere adanca si misterioasa! Omatul imbraca casele, pomii si pamantul, transformand aceasta lume intr-un taram alb, vrajit. Totul pare de zahar. Casele pierdute sub troiene de-abia se vad in departare…*Copacii inmarmuriti seamana cu niste fantasme ce-si intind bratele batrane spre cer, cerand indurare. Saniutele sunt niste buburuze ce zboara si se intorc in acelasi loc, iar copiii niste albinute ce umplu valea cu zumzetul lor asurzitor.*Copiii asteapta venirea lui Mos Craciun, care le aduce daruri si atatea bucurie in suflete.
