Primele ganduri, impresii despre "cum o sa imi cresc eu copilul" nu apar, asa cum am crede, inainte de a avea propriul nostru copil, ci chiar in propria noastra copilarie.
Vazand cum se comporta parintii nostri sau ai altor copii, de multe ori ne spunem in gand sau cu voce tare – "eu o sa imi cresc copilul asa", sau "eu nu o sa fac asta copilului meu".
Mai tarziu, ca adolescenti sau adulti, vazand comportamente ale parintilor sau altor copii, ne spunem – "copilul meu nu o sa ajunga asa", sau "voi avea grija sa imi invat copilul sa…".
Apoi apar planurile concrete de viitori parinti, cand se pune problema de a avea copii, de a le oferi o educatie. Si iata ca vine momentul cand copilul e pe drum, in burtica mamei, si cei doi viitori parinti deja incep sa ii traseze cariera, vad ca in globul de cristal cum va fi el mare director, mare jucator de tenis, mare bogatas etc.
Oricum, cineva mare… Deoarece nu cred ca exista cineva care isi imagineaza ca propriul copil va deveni un mare nimeni.
Educatia unui copil incepe cu educatia parintilor lui, pentru ca ei sunt primele lui modele in viata.
Sa ajunga om mare
Si iata ca bebelusul a venit pe lume… Pierduti printre alaptari, biberoane, colici, schimbat scutece, eruptia dintilor, nopti nedormite, uitam ca tinem in brate viitorul mare "nu mai stiu ce" si ca, daca vrem sa ajunga un mare om, trebuie sa il crestem ca atare.
Adica sa facem cu el si pentru el acele lucruri care sa il ajute sa fie mai intai un mare om, apoi sa il ajute sa se descurce in viata, sa se ajute singur atunci cand intalneste probleme in viata.
Luand-o treptat, mai intai il vom ajuta si sustine sa fie independent in deprinderile de autoingrijire – sa manance singur, sa se spele singur, sa se imbrace singur.
Apoi il vom sustine in ce isi doreste sa faca, nu ii vom impune sa duca la bun sfarsit propriile noastre neimpliniri (de exemplu, eu voiam sa fac dansuri si mama nu m-a lasat, deci fata mea va face dansuri, desi biata de ea vrea baschet sau karate).
Inainte de a intreprinde orice demers legat de copil, vom raspunde la doua intrebari – "ce invata copilul din asta?" si "la ce ii foloseste?"
Daca va imaginati ca a oferi unui copil educatie este un lucru foarte greu, imaginati-va care ar fi pericolul la care il expuneti privandu-l de educatie. Va asumati acest risc pentru propriul copil?
Ce inseamna rasfat?
Foarte multi parinti ma intreaba daca, prin ceea ce fac, il rasfata pe copil. Deoarece sunt si ei constienti ca nu este in regula sa-ti rasfeti copilul. Este foarte bine ca isi pun aceasta problema. Ceea ce nu-i tocmai bine este ca nu stiu inca (la aceasta varsta) ce inseamna rasfat si ce nu, si pleaca urechea la consilierea de parc.
Rasfat este atunci cand fac eu, ca adult, in locul copilului, ceea ce el poate (sau ar trebui sa poata) sa faca deja. Si anume: sa ii dau sa manance, sa il spal, sa il imbrac, sa ii fac ghiozdanul, sa nu il pun sa faca treburi casnice (sa spele vase, sa curete unde a mancat, sa isi faca ordine in camera etc.). Ce nu este rasfat – sa il dragalesc, sa il iau in brate cand plange (cand e bebelus), sa ma joc mult cu el.
Probleme ale adultilor
Ceea ce nu tine de rasfat, ci de probleme ale adultilor, probleme care pot genera in greseli educationale majore si defecte caracteriale la copil: sa exagerez cand copilul se loveste (desi, adesea, e mai mare sperietura decat durerea), sa-i cumpar prea multe jucarii si haine, sa permit copilului orice fel de comportament considerand ca e mic si dragut, sa nu pretind de la el lucruri corespunzatoare varstei sale.
Ce probleme au acesti adulti care fac rau propriului copil astfel? Au o multime de (mari) frustrari personale, sunt anxiosi ori au ei insisi probleme legate de trasaturi caracteriale sau sisteme de valori mai putin sanatoase.
Iubire adevarata
Ce e de daruit fara masura? Atentie pozitiva, disponibilitate, intelepciune, iubire adevarata. Dar care este iubirea adevarata?
A alege sa fac pentru copilul meu ceea ce ii foloseste (abilitati, cunostinte, incredere in sine), sa il invat sa se bazeze numai pe ceea ce poate face el (nu pe banii mei, pe relatiile mele, pe averile mele etc.), sa-l invat ca totul e relativ si poate disparea in orice moment (de exemplu, banii, averea, sustinatorii, prietenii), dar nu si ceea ce este in capul lui (cunostintele sale, ceea ce stie sa faca).
Poate ca suna usor catastrofal, insa as adauga – sa invat copilul sa supravietuiasca in orice conditii, nu numai in civilizatie. Oare de ce in Statele Unite se fac cursuri de cercetasi?
Un copil lasat sa fie educat numai de gradinita, scoala sau biserica este un copil needucat, caci baza educatiei lui este familia. Dupa modelul dat de membrii familiei isi construieste sistemul de valori.
Performante
Trebuie sa fii competitiv, sa fii mereu primul, sa fii intotdeauna cel mai bun, sa nu te faci de rusine, sa nu ma faci de rusine, sa nu cedezi, sa ai ambitie.
Pe buzele foarte multor parinti de azi si de ieri au stat aceste recomandari – porunci care nu fac decat sa distruga copilul, pentru simplul motiv ca au un sistem de referinta foarte gresit. Copilul nu trebuie nici comparat, nici invatat sa se compare cu ceilalti, ci numai cu el insusi.
Un copil sanatos psihic se va raporta doar la propriile sale performante – azi sunt mai bun, mai intelept, mai evoluat decat ieri, deci aceasta zi nu a trecut degeaba. Sistemul de referinta al performantei copilului trebuie sa fie doar el insusi, nu clasa, gasca, prietenii, fratii etc.
Alte tipuri de provocari
Ceea ce putem face noi pentru copiii nostri in ziua de azi, ca ei sa aiba o viata buna, succes, sa fie fericiti, nu prea mai seamana cu ceea ce puteau face parintii nostri pentru noi, si este cam departe de ce puteau face bunicii nostri pentru copiii lor, si din ce in ce mai departe fata de generatiile din urma.
Nu pentru ca avem alte mijloace educationale la dispozitie, ci pentru ca fiecare generatie de copii are de infruntat alte tipuri de provocari, chiar alte conditii de viata, de mediu, alte tipuri de riscuri. Asadar, un copil adaptat se creste cu multa atentie!
