Intotdeauna, de ziua mea sau de Anul Nou, de cand ma stiu, fac un mic sau mare bilant al realizarilor mele, al obiectivelor indeplinite, ale celor ce inca stau pe lista de asteptare. Da, fire analitica de fel, mult prea sentimentala pe de alta parte, mi-a placut sa imi structurez in minte obiectivele si din cand in cand sa mai verific statusul lor. Inca din copilarie aveam o vorba: de ziua mea, trag de fiecare minut in parte ca si cum as trage de o guma de mestecat. Incercand sa profit de cele 24 de ore si sa ma imbat de senzatiile traite. Pentru ca cele mai frumoase senzatii traite sunt cele din interior, stiute numai de mine.
Anul trecut, pentru prima data, nu am mai vrut sa trag de ziua mea ca de o guma de mestecat. Si mi-am dat seama ca asta vine din faptul ca imi puteam petrece ziua asa cum imi doream, fara sa trebuiasca sa fac fata unor datorii sociale, de imagine…eram eu, era sotul meu si burtica mea ce crestea incetisor si sigur. Au mai fost parintii si nasii. Tot ce mi-am dorit! Si un timp, numai pentru mine.
Anul acesta, ziua mea ma prinde intr-o noua postura. Privind minute si ore in sir la Ioana, mirosindu-i pielea fina care imbina parfum de lapte, crema si bebelus. O privesc cum doarme linistita in patut si este o imagine pe care nu ma satur sa o privesc.
Asa cum spunea si Oana in blogul ei, este de fapt imaginea si realitatea a tot ceea ce mi-am dorit cu ardoare ani si ani la randul. Si acum, cand o traiesc, parca nu-mi vine sa cred ca eu sunt in aceasta ipostaza, ca am iubire in viata mea din plin, ca am un suflet nobil alaturi, ca traiesc zi de zi in armonie si liniste si ca iubirea noastra e incununata de darul de la Dumnezeu, numit Ioana.
Chiar nu-mi doresc nimic de ziua mea. Nu-mi mai trebuie nimic, nu tanjesc dupa nimic, micile placeri ale vietii mi le pot indeplini oricand, in orice zi. Ceea ce era cu adevarat important pentru mine, exista in viata mea si nu pot decat sa savurez din plin fiecare clipa traita astfel.
