Raspunsul meu este simplu: atat timp cat traiesti. Ca parinte ai datoria sa iti ajuti copilul, indiferent ca are 1 an, 15 sau 40. Si nu numai din datorie, ci din iubire pentru cel care mai ieri era in patut si te sorbea din priviri si te incalzea cu zambetele lui frumoase. Parintii nu isi incheie datoria sau dragostea pentru copii atunci cand acestia pleaca de acasa. Ajutorul nu consta numai in bani, ci si in sfaturi, declaratii de dragoste, sustinere, suport de orice fel. Nu sunt de acord cu replica: "te-am ajutat pana acum, de-acum incolo gata, esti mare". E drept, nu trebuie sa-l cocolosesti pe copilul tau si sa-l tii in puf. E bine sa-i arati un drum in viata, sa-l sustii pana se pune pe picioarele lui, insa cum sa ridici din umeri atunci cand striga dupa ajutor? Trebuie sa facem orice sa-i ajutam. Orice. Trebuie sa ne zbatem sa fim puternici, sa realizam multe in viata si sa lasam mostenire ceva copiilor nostri. E bine ca ei sa-si aduca aminte cu placere de parintii lor. Si nu ma refer aici numai la averi, case, masini, conturi. Ci la o mare dragoste aratata tot timpul, fara a-i sufoca, bineinteles. E bine pana cresc ei sa invatam cum sa facem acest lucru. Cel mai important este sa nu aratam niciodata ca n-avem timp sau ca suntem obositi. Pentru copii trebuie sa ne facem intodeauna timp, sa le aratam ca ne pasa si sa-i ascultam atunci cand vorbesc cu noi. Altfel, ne-am irosit viata. Invat sa fiu un parinte mai bun in fiecare zi. Este greu, dar nu imposibil.
