Andra-Catalina are deja 1 an si 4 luni si nici nu stiu cand a zburat timpul, parca mai ieri schimbam pentru prima data un scutec! La aceasta varsta, orice bebelus, incearca sfios, sau dimpotriva, cu multa indrazneala, emotia primilor pasi. La fel se intampla si cu Andrutza: abia asteapta sa o incalt si sa iesim afara, in curte unde, sontac, sontac, se indreapta direct catre curtea unde sunt inchise pasarile. A invatat deja, urmarind-o pe bunica ei, sa deschida si sa inchida poarta in urma ei, constiincioasa. 🙂
Apoi ce credeti ca face? Cum zareste ratele, incepe o urmarire ca in filme! Le alearga, saracutele, pana le zboara fulgii! Bineinteles, totdeauna este cineva, ori mami, ori tati sau bunica, care o tine de ham sau de manuta (asta cand accepta ea sa o tii de manuta, de obicei incearca sa mearga fara nici un fel de ajutor).
Acum ca a venit si vara, fiind cald in toata casa, o lasam sa mearga pe unde vrea ea si asta e cea mai mare bucurie a ei: trece cu sfiala pragurile, tinandu-se cu o manuta de perete si uitandu-se pe unde calca, face cate-un pas de urias, apoi prinde viteza si trece dintr-o camera in alta, inspectand toata casa si incetinind viteza doar in dreptul pragurilor.Uneori iti cauta mana, ca sa fie sigura ca nu va cadea, la fel cum face atunci cand alearga dupa rate, prin curte si recunoaste cate-o groapa care…"i-a pus piedica"! Caci se mai intampla sa si cada, o mai las si singurica sa mearga, ca sa ii fac pe plac si ca sa invete sa fie atenta pe unde calca, in acelasi timp. Atunci cand cade, o ajut sa se ridice, o scutur de praf si o las iar sa mearga pe unde are chef. Astfel, a invatat si ea ca dupa o cazatura sa se scuture pe manute, ca sa fie curata! 🙂
In fiecare zi invatam ceva nou si in fiecare zi pasii de bebelus ne poarta catre o noua si nebanuita aventura! 🙂
