Ablactarea (intarcarea)
Daca alaptarea copilului este un lucru minunat, cu toate provocarile carora trebuie sa le facem fata, ablactarea este o alta piatra de incercare atat pentru mama cat si pentru copil.
La noi procesul s-a petrecut usor, fara plansete din partea celui mic, ceea ce pentru mine a insemnat ca era pregatit sa faca acest pas. L-am intarcat cu doua saptamani inainte sa implineasca un anisor, intamplandu-se sa se procopseasca cu o enterocolita (cel mai probabil o raceala la burtica ). Atunci i-am servit, pe post de lapte, orez fiert si strecurat, administrat cu biberonul cu care ii dadeam de obicei cerealele pentru bebelusi. A acceptat cu usurinta si fara mofturi doua mese de acest fel, apoi inca una , si in doua zile nu si-a mai aratat interesul pentru laptele meu iar de adormit a adormit foarte repede si usor langa mine.
Dante avea deja la acea varsta in meniul lui aproape toate felurile de mancare pe care le serveam si noi (cu exceptia, desigur, a celor cateva interzise copiilor sub un an), el fiind un copil care nu a facut mofturi si care servea cu placere orice ii ofeream de mancare. Alaptatul se redusese la doar doua mese pe zi , dimineata si seara, iar in restul timpului cerand sanul doar ca mijloc de alinare a durerilor dentare sau pentru somnul de pranz.
Trecerea a fost lina si fara traume pentru copil. Mai greu mi-a fost mie sa accept gandul ca el a renuntat atat de repede, mai ales ca inca doua zile dupa aceea aveam lapte. Mi-au trebuit cel putin doua saptamani sa ma impac cu ideea ca s-a terminat acea minunata etapa a relatiei cu puiul meu. Mai ales ca celelalte doua mamici cu care am nascut inca alaptau.
Si pentru ca am ajuns in acest punct am sa spun si motivul care m-a determinat sa scriu aceste randuri.
Am fost trei mamici care am nascut in aceesi zi. Trei copii perfect sanatosi si trei mamici la fel. Dar etapele intarcarii au fost diferite. Eu la un an , Maria l-a intarcat pe Matei la un an si 9 luni, iar Sandica continua sa o alapteze pe Denisa chiar si acum la 2ani si 2 luni. Ce concluzie se poate trage de aici? Ca fiecare copil are propriul lui ritm de renuntare la alaptat iar noi am fost trei mamici care am respectat acest lucru. "Mulţi copii au nevoie să sugă mai mult în comparaţie cu alţii. Există copii care îşi satisfac această nevoie înainte de 1 an şi se înţarcă de la sine."
Am pornit de la faptul ca multe mamici care continua sa alapteze dupa varsta de doi ani (ba chiar si cele care alapteaza dupa un an) trebuie sa faca fata presiunilor de tot felul din partea celor din jur, care intotdeauna cred ca stiu cum este mai bine atat pentru mama cat si pentru copil. Recunosc, o vreme am fost si eu dintre cei care credeau ca dupa un an alaptarea nu isi mai are rostul. Dar informandu-ma si privind cu atentie in jurul meu am realizat ca greseam.
“ Înţărcarea naturală se produce atunci când nevoia copilului de a suge se diminuează si dispare treptat. Acest lucru apare, de obicei, cândva între 9 luni şi 3 ani şi jumătate – 4 ani. De-a lungul istoriei, cultura şi societatea au influenţat procesul natural de înţărcare. Alăptarea este mult mai mult decât o alegere de a oferi lapte, iar înţărcarea înseamnă mult mai mult decât încheierea accesului la laptele matern. Astăzi, înţărcarea precoce şi eşecul alăptarii sunt, în principal, produse de presiunea socială, de lipsa de informaţie şi de suport.”
Acum le admir , le sustin si incurajez pe mamicile care , dupa implinirea varstei de doi ani a copilului, continua sa alapteze , cu efort in plus pentru cele care se intorc si la munca.
“Diferiţi cercetători au sugerat că nu există perioade oportune pentru înţărcare. Bebeluşii, uneori, prezintă interes scăzut pentru alăptare, ca rezultat direct sau indirect al dezvoltării, între 4 şi 5 cinci, la 7 luni şi între 9 şi 12 luni. Între 13 şi 18 luni cercetătorii au descoperit că reacţiile emoţionale negative produse de înţărcare sunt mult mai puternice decât în orice alt moment. În aceea perioadă copiii îşi dezvoltă mobilitatea, abilităţile de comunicare şi anxietatea de separare are o dezvoltare intensă.”
"În unele societăţi, mamele încep înţărcarea dupa 2–3 ani şi chiar dacă se face brusc nu e însoţită de cruzime. Mediana vârstei înţărcării complete a fost estimată între 3 şi 5 ani.
Astăzi, multe femei înţarcă în primele săptămâni după naştere, de obicei, pentru a se pregăti să se întoarcă la serviciu, altele alăptează 2 ani, 3 ani, 4 ani sau mai mult. Preferinţele în ceea ce priveşte alăptarea şi înţărcarea variază în funcţie de: clasă, regiune, familie, dar nu sunt absolute, sunt doar statistice. Fiecare femeie decide ce este bine pentru ea şi copilul ei.
Din punctul de vedere al copilului cu cât înţărcarea are loc mai târziu cu atât este şi mai bine. Bebeluşii înţărcaţi în jur de 4 luni sunt mai puţin susceptibili la bolile gastrointestinale provocate de laptele praf contaminat sau de ustensilele de hrană contaminate.
Dupa 8 luni, bebeluşul poate face trecerea de la sânul matern la cană evitând astfel pericolul dependenţei de biberon. La sfârşitul primului an, sistemul imunitar al copilului funcţionează la 60% din capacitatea lui de la vârsta adultă, iar faptul că prin înţărcare nu mai primeşte anticorpii materni nu e la fel de periculos cum ar fi dacă înţărcarea s-ar face înainte de 1 an.
Dupa 18 luni, copiii trec de partea mai puternică a anxietăţii de separare, iar pierderea sânului matern reprezintă o ameninţare mult mai mică la siguranţa lui.
În jur de 3 ani, copilul lasă în urmă manifestările agresive de independenţă şi, de obicei, se înţarcă uşor şi amical.
După 4 ani, copilul este mândru de decizia lui de a renunţa la alăptare şi pe viitor poate vorbi cu dragoste şi gratitudine despre anii alăptării."
Asa ca, dragi mamici care simtiti ca puiul vostru nu este inca pregatit sa faca acest pas important in viata lui, respectati-i acest drept (primul pe care il are orice fiinta umana) si alaptati-l, indiferent de spusele celor din jurul vostru.
In sprijinul acestor afirmatii am gasit si acest articol (de unde am notat si citatele de mai sus).
Sursa: www.laptematern.ro
by vavaly
