2500 de grame. Atat cantareste fericirea!

2500 de grame. Atat cantareste fericirea!

 

2500 de grame. Atat cantareste fericirea! Nu, nu este vorba despre vreo descoperire recenta a cercetatorilor britanici, nici pe departe, ci este concluzia la care am ajuns eu insami, dupa 25 de ani de cautare neintrerupta…

De cand ma stiu, am fost neincetat preocupata de un lucru: sa gasesc raspunsul la intrebarea: “Ce este fericirea?” Am descoperit, in timp, ca fericirea este un concept pe care fiecare persoana il defineste in propriile sale cuvinte, lucrurile care aduc fericire difera de la om la om.

Ca si copil, eram fericita cand ningea si, desi era zapada pana la genunchi, mergeam cu colindul prin tot satul in Ajunul Craciunului. Eram fericita cand venea Mos Craciun si cand, impreuna cu prietenii mei, ne dadeam cu sania pe cea mai abrupta ulita din sat. Dupa cativa ani, am fost fericita cand mi s-a dat prima data intalnire si primul sarut, intr-o seara de mai! Mai tarziu, am fost fericita cand am muncit pentru a-mi cumpara manuale si a ma intretine singura, cand m-am indragostit nebuneste de un baiat care mi-a impartasit sentimentele (si fluturii din stomac, evident!), in ziua in care ne-am mutat impreuna si in ziua in care ne-am casatorit!

Presupun ca lucrurile care ne fac fericiti se schimba de-a lungul anilor. Si acesta mi se pare un lucru normal, noi ne schimbam de asemeni.

Fericirea, dupa cum o percep eu, este un colaj de sentimente: bucurie, iubire, multumire, satisfactie, toate acestea simtite in acelasi timp, o armonie perfecta intre gandurile, dorintele si sentimentele noastre.

Se spune ca reteta fericirii este indescifrabila. Eu nu sunt de aceesi parere! E in puterea noastra sa decidem daca vom fi sau nu fericiti, trebuie doar sa ne acordam sansa de a fi fericiti. Oamenii, in general, uita sa se bucure de viata si sa gaseasca fericirea in lucrurile marunte din jurul lor: in permanenta se grabesc, sa ajunga undeva, sa treaca timpul mai repede, sa se schimbe ceva. Sunt ca firele de nisip dintr-o clepsidra: isi doresc tot timpul sa treaca in partea cealalta. Si in acest fel nu se pot bucura de ceea ce fac, va fi o zi ca orice alta zi, o sansa ratata de a ne gasi linistea si de a face pace cu noi insine, de a accepta lucrurile asa cum sunt si de a gasi fericirea. Fiecare zi aduce cu ea oportunitatea de a face ceva  pentru a fi fericiti. Depinde doar de noi daca o vom fructifica sau nu.

Majoritatea dintre noi putem fi fericiti, in masura in care ne propunem sa fie asa.

Dar depinde si ce lucruri ne fac fericiti si cat de “pretentiosi” suntem. Daca un om are, de exemplu un loc de munca bine platit, o masina buna, o sotie frumoasa dar nu e fericit fiindca nu are inca o casa a lui, atunci va pierde ani buni din viata si multe oportunitati de a fi fericit pana cand isi va permite sa isi cumpere acea casa mult visata. Si e pacat! Sunt insa si oameni pe care un rasarit de soare, un curcubeu  dupa ploaie sau un apus ii fac fericiti, oameni carora o melodie difuzata la radio le schimba ziua, le-o fac mai buna, mai frumoasa, mai voioasa! Ei bine, eu sunt una dintre persoanele din a doua categorie! Pe mine m-au facut fericita si alergatul desculta in ploaie si gasirea unui batran care vinde carti de anticariat in rate (da, ati citi bine, carti de la anticariat in rate! Eu mi-am luat “Iluzii pierdute”, de Balzac, 15 lei in 3 rate, in perioada facultatii). Dar aceasta este fericirea de moment. E drept ca, oricand, aruncand o privire retrospectiva zaresc o scanteie de bucurie in aceste amintiri, dar adevarata fericire este cu totul alta.

Cele 2500 de grame nu se refera nici la carti, nici la bijuterii, nici la farduri sau ciocolata! Nici vorba! Sunt 2500 de grame pe care le-am primit in viata mea ca pe un cadou, dupa o calatorie indelungata de 9 luni de zile… Au trecut 385 de zile de cand am descoperit sursa fericirii mele personale. Au trecut 385 de zile de cand sunt mama!

Din ziua in care fetita mea a venit pe lume am cunoscut o altfel de fericire, diferita de cea simtita pana atunci, nu era o fericire de moment, trecatoare, ci una care se alimenteaza din ea insasi, care nu isi pierde din intensitate si care se intareste cu fiecare zi care trece!

Poate ca nu am tot ce mi-as dori: nu am inca o casa a familiei mele, nu am gasit inca slujba care sa imi dea satisfactie, dar am oamenii dragi mie aproape: fetita mea, sotul, mama. Pana in ziua in care mi se vor indeplini si aceste doua vise voi continua sa fiu fericita cu ceea ce am, cu ceea ce sunt, asa cum vreau sa imi vad si copilul si voi incerca sa imi fac fetita sa pretuiasca  fiecare clipa, fiindca fiecare zi este un dar pe care trebuie sa-l primim cum se cuvine si de care trebuie sa ne bucuram.

Facandu-va aceste marturisiri, sper ca v-ati molipsit putin din fericirea mea, deoarece, din cate stiu, fericirea este contagioasa!

Amintiti-va care sunt lucrurile care va fac placere, practicati-le cat mai des si incercati sa gustati din nectarul fiecarei zile, oricat de amar…

Cu sinceritate si prietenie,

Alexandra (o mamica fericita)