Adriana Vaduva, Author at Sfatulparintilor.ro - Pagina 958 din 1324
Ultimele
Din 2010 Peste 40.000 articole
Google Logo Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Adriana Vaduva

Efectele lui Venus retrograd asupra zodiilor, explicate de Minerva

Mai toata lumea a simtit pe pielea ei boroboatele lui Mercur din perioadele sale de retrogradare.

08 februarie 2017

Care este diferența de vârstă ideală într-o relație

Potrivit specialiștilor, relațiile în care există o diferență de vârstă între parteneri sunt mai serioase și au mai multe șanse să reziste probei timpului.

07 februarie 2017

Vremea în săptămâna 6 – 12 februarie. Când se întorc ninsorile

Vremea în săptămâna 6-12 februarie 2017 va fi caldă la începutul intervalului, însă de miercuri se va reci și vor reveni ninsorile.

07 februarie 2017
Afis-Micuta-Dorothy

Micuta Dorothy, premiera la Opera Comica pentru Copii

Luna februarie aduce o noua premiera pe scena Operei Comice pentru Copii, musicalul “Micuta Dorothy”, de Marius Teicu, pe libretul Silviei Kerim.

07 februarie 2017
Nunta Primavara

Cum sa alegi data nuntii in functie de sezon

Cele mai populare luni pentru nunti sunt iulie, septembrie si octombrie, dar fiecare sezon are avantajele si dezavantajele sale. Afla care sunt acestea, potrivit Photosnacks!

07 februarie 2017
curatenie dulapuri bucatarie - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - sponge-231922_1920

Cum sa cureti grasimea de pe dulapurile din bucatarie

Toate gospodinele stiu ca grasimile care se acumuleaza pe dulapurile din bucatarie sunt greu de curatat. Dar nu imposibil!

07 februarie 2017
emotii negative - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - emotions-1988745_1920

Afla ce efect au emotiile negative asupra sanatatii tale

In cazul in care credeai ca emotiile nu sunt legate de sistemele biologice, ar trebui sa stii ca lucrurile nu stau asa.

07 februarie 2017
barbati online - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - love-1100887_1920

6 tipuri de barbati pe care ii intalnesti online

In era internetului, intalnirile se programeaza online. Inainte de a iesi in oras, partenerii “se studiaza” cu ajutorul tehnologiei moderne: messenger, retele de socializare, site-uri special create pentru intalniri virtuale etc.

07 februarie 2017

Ai colesterolul marit? Iata cum il poti reduce

Colesterolul marit nu este ceva pe care sa-l treci cu vederea. Nivelulul marit al colesterolului poate duce la o serie de probleme grave de sanatate.

07 februarie 2017

Ce spune degetul inelar despre personalitatea ta

Se spune ca forma mainilor, dar si a degetelor, dezvaluie lucruri despre personalitatea ta.

06 februarie 2017

De ce e bine sa te speli pe dinti cu mana stanga

Oamenii de stiinta au aflat de ce e bine sa te speli pe dinti cu mana stanga.

06 februarie 2017

Horoscopul Astrocafe.ro pentru saptamana 6-12 februarie 2017

Iata Horoscopul Astrocafe.ro pentru saptamana 6-12 februarie 2017.

06 februarie 2017

Oracolscopul Astrocafe.ro: Mesajele Enchanted Map din saptamana 6-12 februarie 2017

Mesajele si ghidarea pentru aceasta saptamana vin prin intermediul Cartilor Oracol „Enchanted Map”- Colette Baron-Reid.

06 februarie 2017

6 obiceiuri ale oamenilor inteligenti si atragatori

Cei mai multi dintre oameni considera inteligenta sexy. Oricine a intalnit o persoana care, dincolo de aspectul fizic, pur si simplu atragea oamenii in jurul sau.

06 februarie 2017

Reteta manastireasca: Stiuca umpluta

Va recomandam o reteta delicioasa, manastireasca, culeasa de la Manastirea „Sfanta Elena de la Mare”, Constanta.

06 februarie 2017
ciclu menstruatie - sfatulparintilor.ro - pixabay_com

10 tipuri de tulburari menstruale si cum le poti trata cu ajutorul Medicinei Traditionale Chineze

Femeile din zilele noastre isi petrec aproape o treime din viata cu cicluri menstruale. Fiecare femeie tanjeste la cicluri regulate si sanatoase.

06 februarie 2017

Mirunette Language Competition te trimite intr-o tabara in UK!

Concursul se adreseaza tuturor elevilor cu varste intre 10 si 17 ani care sunt creativi, increzatori si pasionati de cultura britanica. Participarea este gratuita si se face online, astfel incat se pot inscrie elevi din intreaga tara.

06 februarie 2017

10 idei creative cum refolosești șosetele vechi

Te-ai gândit la ideile creative tocmai bune pentru a refolosi șosetele vechi? Știai că poți face diverse accesorii care să dea bine în locuință?

06 februarie 2017
corecti - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - statue-1477830_1920

De ce nu putem sa fim corecti? Explicatia psihologului

Corectitudinea si dreptatea sunt valori dupa care omenirea tanjeste de zeci de secole, insa specialistii considera ca aceste concepte sunt aproape imposibil de implementat in viata reala.

05 februarie 2017