Viața de părinte e plină de provocări, iar timpul liber e un lux. Dreame aduce soluții care transformă curățenia într-o activitate invizibilă – mai puțin stres, mai multă joacă, mai mult timp împreună.
Între 7 și 16 noiembrie, farmacia Springfarma.com dă tonul ofertelor de Black Friday cu una dintre cele mai prietenoase campanii din domeniul farmaceutic și al cosmeticelor.
Jupiter, planeta expansiunii, intră în retrograd pe 11 noiembrie, o zi fastă conectată cu manifestarea și trezirea spirituală.
Iata cateva retete cu iaurt (normal sau grecesc cu sau fara grasime). Asa ca ia un vas in care sa torni in jur de 200 g de iaurt si sa-l combini cu:
Noiembrie este întotdeauna o lună specială deoarece poartă vibrația numărului 11. În numerologie, 11 este un Număr Maestru, asociat cu planuri superioare, divinitate și treziri spirituale.
În prezent există mult haos în lume și este important să conștientizăm că dacă noi creăm haos în jurul nostru, acesta se adaugă haosului colectiv, îl amplifică.
Scurta ședere a lui Uranus în Gemeni (iulie–noiembrie 2025) a fost, cel puțin, fascinantă. Ne-a oferit deja un „aperitiv” al a ceea ce ne așteaptă la acest ingres — unul care va ține capul de afiș pe tot parcursul trecerii sale din 2026 până în 2033.
Imagineaza-ti ca vrei sa-ti oferi un buchet de flori. Te opresti la o florarie si poti alege una dintre florile de mai jos.
Shaorma de casa. Shaorma (scrisa si shaorma, fara a fi insa o forma corecta), provine de la un preparat traditional arabesc shawarma.
Când Venus intră în Scorpion, iubirea încetează să mai fie „drăguță” și devine adevăr. Dorințele ies la suprafață cu intensitate, intimitatea cere profunzime, iar jumătățile de măsură se topesc.
Plină de energie schimbătoare și oportunități, noiembrie 2025 este o lună puternică pentru cele trei zodii care atrag succesul financiar.
Fiecare Dimensiune are niște concepte fundamentale. 3D (Dimensiunea a treia) are conceptul de OBLIGAȚIE.
Sunt clipuri care îți înmoaie genunchii în 3 secunde și îți dau lacrimile în 10. Am adunat 10 tipuri de TikTok-uri cu final „wow” (revederi, surprize, răsturnări de situație). Ține șervețelele aproape.
Patru zodii atrag abundență și noroc semnificativ în noiembrie 2025. Jupiter este în Rac în noiembrie și intră în mișcare retrogradă pe 11 noiembrie până pe 11 martie, așa cum se întâmplă în fiecare an, timp de aproximativ patru luni.
Mercur retrograd începe în Săgetător și revine în Scorpion spre final, așa că trecem de la sincerități „fără filtru” la conversații profunde despre încredere și intimitate.
La inceput de weekend va imbiem cu o reteta apetisanta, pui pe sticla cu unt aromat, numai buna pentru intreaga familie, pe care ne-o prezinta Violeta Postolache pe blogul ei.
Oamenii au fost fascinati de vise si de semnificatia lor din cele mai vechi timpuri.
Fundația Hope and Homes for Children a avut bucuria de a premia cei 35 de câștigători ai Burselor DAR în cadrul galei ce a avut loc în seara de 6 noiembrie 2025, la Palatul Băncii Naționale a României.
In fiecare an, la 8 noiembrie, romanii praznuiesc Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Cei doi arhangheli purtatori de sabie ca simbol al biruintei sunt, potrivit credintei ortodoxe, conducatorii cetelor de ingeri ci calauzele sufletelor in drumul lor spre Rai.
Pe 8 noiembrie 2025, Uranus reintră în Taur și întoarce cheia pentru ultimul capitol al ciclului 2018–2026: valori, bani, corp, casă, ritm de viață – zonele acestea primesc un upgrade final.