3. Lasa-l sa doarma unde se simte cel mai bine
Unde prefera micutul tau sa adoarma? Nu exista variante corecte sau gresite, trebuie sa le incerci pe toate pana cand o descoperi pe cea mai potrivita pentru voi doi. S-ar putea chiar sa fie nevoie sa le alternezi, pentru ca nevoile lui se vor schimba pe masura ce bebe creste. Unii sugari nu pot adormi decat daca stau lipiti de mamica lor pe tot parcursul noptii, altii se simt mai bine in patut, iar in unele cazuri solutia potrivita este o combinatie intre co-sleeping si dormitul separat. In general, bebelusii alaptati natural prefera sa doarma in acelasi pat cu mama, tinuti in brate de catre ea. Exista insa si situatii cand micutul e ultra-sensibil, iar dormitul lipit de mamica nu face decat sa-l stimuleze si sa-l agite, dar totusi nu agreeaza sa doarma intr-o camera separata. Cand se intampla asta, solutia e sa pui bebelusul intr-un patut chiar langa patul tau, ca sa fie aproape cand se trezeste noaptea (nu trebuie decat sa intinzi mana ca sa-l mangai) dar sa existe in acelasi timp si ceva distanta intre voi, pentru ca amandoi sa va puteti odihni. Indiferent care varianta va vine manusa, fii deschisa la schimbari si adapteaza totul la situatia voastra particulara. Iar decizia de a dormi impreuna sau separat ia-o cu sufletul. Cu alte cuvinte, fa ce-ti dicteaza inima.
4. Hraneste-l des in timpul zilei, ca sa nu se mai trezeasca noaptea
Cu cat puiul tau creste, cu atat ziua lui e mai plina de activitati. Mereu se gaseste ceva nou de descoperit, asa ca se poate sa uite de foame. Cum e si normal, va incerca sa recupereze in timpul noptii mesele peste care a sarit – acest lucru se intampla mai ales dupa ce micutul implineste 6 luni. Ca sa nu se mai trezeasca noaptea atat de des, ai grija sa manance bine pe parcursul zilei, adica macar o data la 3 ore.
5. Alapteaza-l chiar inainte sa te culci
Trezeste-ti micutul pentru masa chiar inainte de ora ta de culcare, ca sa fii sigura ca are burtica plina si ca veti prinde amandoi macar cateva ore de somn linistit. Altfel, daca il hranesti, sa zicem, la ora 21.00 iar tu te bagi in pat la 22.30, risti sa fii trezita la 23.00 sau 23.30, adica tocmai cand ai reusit si tu sa adormi.
Autor: Alexandra NEDELCU
Sursa: AskDrSears.com
Citeste continuarea: 1 2
3 ZODII testate de UNIVERS în săptămâna 16-22 decembrie 2024
Faza lunii când te-ai născut. Cum se calculează și ce spune despre viața ta