Nimeni nu poate avea amintiri din copilăria timpurie, din primele zile în brațele mamei și nici din primele zile de grădiniță. Puțini oameni își amintesc vag câte ceva mai devreme de vârsta de 3 sau 4 ani, iar acesta rămâne unul din marile mistere ale creierului uman.
Creierul bebelușilor este ca un burete, care dezvoltă 700 de conexiuni neuronale la fiecare secundă și absoarbe milioane de informații din mediul înconjurător într-un singur minut. Cu toate acestea, nu poate transforma ceea ce învață în amintiri bine conturate, pe care să le accesăm mai târziu, în perioada adultă.
Este unul dintre cele mai mari secrete ale organismului uman, analizat de numeroși psihologi și oameni de știință. Freud a fost primul care i-a dat acestui fenomen un nume și i-a spus ”amnezia copilăriei”. Dar cauzele sunt mai greu de aflat.
Limbajul, strâns legat de amintiri
Se presupune că bebelușii nu pot păstra în amintire evenimentele din viața lor deoarece nu stăpânesc limbajul. Până la vârsta de 3 sau 4 ani când încep să vorbească mai bine, nu se pot forma nici amintirile.
Limbajul ne ajută să ne ordonăm gândurile și să le stocăm. În absența lui, tot ceea ce învățăm este mai greu de clasificat și memorat.
Citeste continuarea pe libertateapentrufemei.ro
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?