Program-pilot Societatea Romana de Pediatrie: Sprijin specializat pentru proaspetele mamici, la domiciliu
Societatea Romana de Pediatrie (SRPED) lanseaza incepand cu luna decembrie un program pilot de vizite la domiciliu pentru proaspetele mamici, derulat prin intermediul unui corp specializat de asistente de neonatologie. Programul pilot va dura trei luni, perioada in care isi propune sa vina in sprijinul unui numar de aproximativ 500 de mamici.
Obiectivul SRPED este ca, prin acest proiect, sa sprijine tinerele mamici intr-unul din cele mai delicate momente de dupa nastere – acomodarea lor alaturi de sugar in noul camin si sa le ajute sa ofere nou-nascutului conditiile optime de dezvoltare.
In cadrul programului, tinerele mame din Bucuresti vor beneficia gratuit de asistenta specializata la domiciliu, chiar in primele saptamani de la nastere. Pentru inceput, in etapa pilot, vor putea face parte din proiect mamele care nasc in sase spitale din Bucuresti: Spitalul Universitar de Urgenta, Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino, Spitalul Clinic Malaxa, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (Ilfov), Spitalul Clinic de Obsetrica Ginecologie Dr. Panait Sirbu si Spitalul Clinic Filantropia.
Un grup de asistente din sectiile de neonatologie ale acestor spitale a fost instruit special de catre Societatea Romana de Pediatrie, pentru a oferi mamicilor sfaturi practice si informatii specializate despre cei trei piloni esentiali pentru ingrijirea sugarului: siguranta, imunizare prin vaccinare si alimentatie corecta. Siguranta copilului este un subiect care le preocupa foarte mult pe noile mamici: conform unui studiu al Societatii Romane de Pediatrie realizat in cadrul campaniei “Sa protejam impreuna copilaria”, 41% dintre mamicile intervievate au spus ca siguranta reprezinta cel mai important aspect legat de protectia copilului, in timp ce alimentatia este considerata cea mai importanta de 34% dintre mamici, iar imunizarea de 25%.
De aceea, in timpul vizitei, asistentele vor vorbi cu mamicile despre conditiile necesare ingrijirii optime a nou-nascutului acasa, despre importanta alaptarii si elemente de care mamica trebuie sa tina cont in acest proces, precum si despre bolile copilariei si cele mai eficace metode de preventie. De asemenea, asistentele vor oferi sfaturi practice pentru ingrijirea bebelusului, pornind de la nevoile identificate in fiecare camin in parte.
«Ne dorim ca acest program sa contribuie la cresterea nivelului general de sanatate a copiilor din Romania. Asistenta din sectia de neonatologie reprezinta pentru mamica prima sursa de informatie despre ingrijirea copilului, imediat dupa nastere. Programul isi doreste sa prelungeasca aceasta legatura de incredere care se formeaza in spital, si dupa ce mamica ajunge cu sugarul acasa. Cu ajutor specializat si competent oferit la inceput de drum, proaspetele mamici vor putea face fata mai bine noilor provocari si griji venite odata cu noul-nascut.», declara Prof. Dr. Marin Burlea, Presedinte al Societatii Romane de Pediatrie.
Dupa evaluarea programului desfasurat in Bucuresti, Societatea Romana de Pediatrie isi propune sa extinda initiativa la nivel national, astfel incat tot mai multe femei sa poata beneficia de informatii corecte si sfaturi specializate pentru ingrijirea copiilor lor.
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?