In functie de ce alegem produse pentru ingrijirea bebelusilor? - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

In functie de ce alegem produse pentru ingrijirea bebelusilor?

Sfatulparintilor » Bebeluși » Îngrijire bebelusi » In functie de ce alegem produse pentru ingrijirea bebelusilor?
produse pentru ingrijirea bebelusilor - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - mother-and-child-2087679_1920

    Ingrijirea bebelusilor reprezinta un capitol care adesea genereaza numeroase batai de cap pentru parinti, care trebuie sa acorde o atentie sporita acestui lucru. Spre deosebire de pielea adultilor, cea a bebelusilor este mult mai sensibila, astfel ca orice greseala a parintilor in ceea ce priveste ingrijirea acesteia, poate afecta sanatatea celor mici. Desi piata produselor cosmetice pentru bebelusi este foarte vasta, alegerile nu se pot face la intamplare, pentru ca fiecare bebelus in parte are nevoi diferite. Desi regasim pe piata numeroase produse de igiena si ingrijire pentru copii, mai inainte de a ne avanta sa facem o alegere, este esential sa ne asiguram de calitatea produselor pe care le alegem pentru cei mici. Primii ani de viata inseamna mai mult decat scutece Pampers, de aceea, este recomandat sa ne informam temeinic asupra capitolului ingrijire la bebelusi. 


    Traim intr-un secol in care informatiile circula cu o viteza de neconceput, astfel ca in prezent avem posibilitatea de a obtine sfaturi si sugestii foarte simplu, de la alti parinti, care au trecut prin experiente similare si care sunt dornici sa impartaseasca cu noi informatii esentiale. Trebuie insa sa avem in vedere faptul ca bebelusii au necesitati diferite uneori, fapt pentru care este necesar sa tinem seama de acest lucru atunci cand achizitionam produse pentru cei mici. Iata asadar cateva aspecte foarte importante de care ar trebui sa tinem cont cu strictete atunci alegem produsele special concepute pentru ingrijirea bebelusilor. 


    Alergiile, un real pericol pentru cei mici.

    Pielea sensibila a bebelusilor nu tolereaza orice substanta, astfel ca este foarte predispusa la alergii. In general, produsele special concepute pentru bebelusi nu au in componenta lor alergeni sau parabeni, insa acest lucru nu inseamna ca putem neglija in totalitate etichetele produselor. Atunci cand alergiile apar, acest aspect ar trebui sa ne trimita de indata la medic pentru a se putea stabili cu exactitate diagnosticul. In cazul unei alergii aparute din cauza unui produs cosmetic, este recomandat ca pe viitor sa evitati produsul respectiv sau produsele care contin substanta la care cel mic este alergic. 


    Produsele cat mai putin parfumate, o alegere ideala pentru cei mici.

    Cea mai mare parte dintre produsele cosmetice de ingrijire dispun de fragrante care ne incanta si ne incita simturile, insa in cazul bebelusilor, este recomandat sa evitam pe cat posibil produsele care contin parfumuri de orice fel. Parfumul este de cele mai multe ori considerat un agent iritant, astfel ca daca bebelusul tau are o piele uscata, astfel de produse nu ii vor face deloc bine.


    La cate zile trebuie spalat bebelusul?

    Nu exista o regula dupa care sa ne lasam ghidati in ceeace priveste acest aspect, insa daca baita ii face placere celui mic, il relaxeaza si doarme mult mai bine, putem face acest lucru chiar si zilnic. Spalarea scalpului este in general suficienta de 1-2 ori pe saptamana. Spalarea mult prea agresiva si cu produse mai putin potrivite poate duce la uscarea pielii bebelusului si la aparitia dermatitelor. 

    Ce nu trebuie sa se regaseasca pe etichetele produselor pentru bebelusi?

    Aceasta intrebare este una dintre cele mai comune in randul parintilor, fapt pentru care trebuie sa o includem in acest articol. Medicii de specialitate ne recomanda sa nu optam pentru produse care contin parabeni, alcool, etc. Daca apar totusi alergii, este indicat sa se testeze bebelusul, astfel incat sa se stie cu exactitate ce anume produce respectiva alergie. 

Imagine de Dumitrița Albu de la Pixabay

Data articol: 03/10/2019