Copilul a spus prima dată „mama” și abia apoi „tata”. Primul cuvânt se transformă de cele mai multe ori într-o dispută între părinți, fiecare încercând să-și influențeze micuțul să spună ceea ce vrea să audă. Însă, cercetătorii au descoperit că bebelușii găsesc cuvintele cu silabe repetitite mai ușor de reținut și pronunțat.
Atunci când micuțul reușește să rostească „mama”, „tata”, „papa”, „pipi” este pentru că sunt cuvinte formate din sunete similare. Astfel, cercetătorilor de la Univeristatea din Edinburgh, Scoția au descoperit faptul că devine mult mai simplu pentru micuți să-și exerseze abilitățile de comunicare cu astfel de cuvinte repetitive.
„Aceasta este prima dovadă a faptului că sugarii au o înclinație spre repetiție în procesul de învățare a primelor cuvinte. Acest lucru poate fi un motiv bun pentru care în culturile din toată lumea cuvintele și expresiile adulților ajung să fie înlocuite de cuvinte cu silabe repetitive„, a declarat Mitsuhiko Ota, coordonatorul studiului. Citește continuarea pe Qbebe: https://cutt.ly/7vPyNEM
Aceste DOUĂ ZODII respiră UȘURATE după ULTIMA SuperLună plină până în octombrie 2025
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025