Datorită proprietăților nutritive, merele sunt unele dintre cele mai benefice alimente pentru mamele care alăptează. Așa cum veți descoperi și din articolul de mai jos, merele pot fi consumate încă din primele zile de alăptare și pot fi servite sub mai multe forme. Desigur, există posibilitatea ca micuțul tău să aibă reacții adverse după ce ai consumat mere, dar aceasta este redusă. Esențial este să respecți următoarea regulă: să nu faci excese și să observi cu mare atenție modul în care reacționează bebelușul tău după ce ai mâncat mere.
Câte mere pot să consum în timpul alăptării?
Ca regulă generală, consumul de mere în timpul alăptării ar trebui să fie ghidat de vârsta de bebelușului:
• În prima lună de viață a acestuia, trebuie să fii foarte atentă și în privința formei în care vei consuma merele. De pildă, prima dată îți vei face un piure din mere, vei mânca o linguriță din el și vei observa cum reacționează bebelușul.
• Când bebelușul se apropie de vârsta de 3-4 luni, poți vedea cum reacționează la o cantitate mai mare de mere proaspete (cam o jumătate-cel mult un măr mic pe zi) sau la puțin sos de mere. Dacă pe parcursul unei zile nu apare nimic special, poți să continui să mănânci mere în cantități care să nu depășească 150-200 de grame pe zi.Citește continuarea pe Qbebe:
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?