Campania națională de eliminare a testelor de virginitate: INML nu mai eliberează certificate de virginitate la cerere - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Campania națională de eliminare a testelor de virginitate: INML nu mai eliberează certificate de virginitate la cerere

Sfatulparintilor » Adolescenți » Educație sexuală » Campania națională de eliminare a testelor de virginitate: INML nu mai eliberează certificate de virginitate la cerere
certificate de virginitate
  • Influencerii din România susțin campania #DeNetestat, peste 40.000 de semnături în cadrul petiției 

Institutul de Medicină Legală Mina Minovici (INML) nu mai eliberează certificate de virginitate la cerere, indiferent de vârstă. Decizia a fost luată după ce societatea civilă a atras un semnal de alarmă asupra acestor teste încă practicate în România și considerate de Organizația Mondială a Sănătății o încălcare a drepturilor omului, printr-o campanie națională de eliminare legislativă a acestor certificări – campanie ce a atras, până la acest moment, peste 40.000 de semnături în urma petiției online demarate. Totodată, mai mulți influenceri din România, printre care Dana Rogoz, Sore, Sânziana Negru, Atena Boca și Oana Trifu, s-au implicat în susținerea acestei campanii, militând pentru eliminarea testelor de virginitate.

În 2019, în România, testele de virginitate au reprezentat 2% din totalul examinărilor din cadrul unităților aflate în subordinea Institutului de Medicină Legală Mina Minovici (INML) – adică, aproximativ 1.000 de teste pe an. Acestea sunt realizate în diverse unități de medicină legală din țară, din toate județele. În prezent, există două tipuri de examene: cele care au legătură cu o anchetă penală și cele realizate la cerere, de către părinți – în special, de către tați. 

Influencerii din România susțin #DeNetestat. Printre ei: Dana Rogoz, Sânsiana Super, Sore și Atena Boca

Pe 6 iunie a.c., Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor (V.I.F.) a tras un semnal de alarmă asupra acestor testări medico-legale abuzive și traumatizante, la care pot fi supuse tinerele din România, lansând campania națională #DeNetestat, ce-și propune să elimine testele de virginitate din legislația autohtonă. 

“Faptul că INML nu mai eliberează aceste certificate de virginitate la cerere este un prim pas către normalitate, ne dă speranță în tot acest demers. Mulțumim tuturor care s-au implicat în sprijinirea cauzei și au făcut posibilă această primă decizie. Ne propunem să demonstrăm că virginitatea este doar un concept social, cultural și religios, care reflectă discriminarea de gen a fetelor și femeilor. Acest test nu are vreo însemnătate medicală și poate cauza daune psihologice celor care îl susțin”, punctează Andrada Cilibiu, Coordonator PR și Comunicare al Centrului FILIA, organizație ce face parte din rețeaua VIF, susținătoare a campaniei #DeNetestat.

Campania a fost lansată cu ocazia desfășurării examenelor de bacalaureat din România, printr-o paralelă efectuată între examenul maturității (examenul de BAC) și examenul de verificare a virginității. Astfel, liceenii din România au aflat despre existența unei practici medicale rămase din vremuri apuse și, anume, examinarea virginității fetelor, supranumită și „examenul cu două degete”.

Mai mulți influenceri, cunoscuți opiniei publice din România, s-au implicat în susținerea campaniei #DeNetestat, atrăgând atenția comunității lor de următori online asupra existenței acestor certificate și militând pentru eliminarea lor. Printre influencerii care au susținut campania se numără: Dana Rogoz, Sore, Atena Boca, Oana Trifu, Noemi Meilman, Sînziana Sooper, Beatrice Olaru și Alma Cazacu, Ada Galeș, Andreea Retinschi și Silviu Faiăr.

Peste 40.000 de semnături colectate într-o săptămână 

Subiectul campaniei naționale sociale #DeNetestat a fost lansat în dezbatere pe agenda publică și a fost urmat de o petiție online de eliminare a acestor examinări din legislația din România, adresată Ministerului Justiției, Ministerului Sănătății, dar și Institutului Național de Medicină Legală. 

Peste 40.000 de semnături au fost colectate, până acum, în cadrul petiției online – desfășurate pe platforma organizației non-guvernamentale Campaniamea.Declic.ro, în doar o săptămână de la lansarea campaniei. Petiția este în continuare deschisă celor care doresc să se alăture acestei cauze, ea putând fi semnată AICI. Reprezentanții Rețelei VIF, semnatari ai campaniei, își propun să adune peste 50.000 de semnături, până la sfârșitul lunii iunie.

“Ne bucură enormă receptivitatea oamenilor la mesajul campaniei și numărul mare de semnături de susținere pe care l-am strâns într-un timp atât de mic. Suntem foarte mândri ca eforturile susținute ale Rețelei VIF și ale societății civile a determinat eliminarea testelor din INML, o prima schimbare în bine. Nu ne oprim însă aici, ci continuăm să spunem că virginitatea e #DeNetestat până când testele de virginitate vor fi eliminate complet din toate unitățile de medicină legală din țară” declară Roxana Niță, Director de Creație DDB România.

Data articol: 20/06/2022