Vrei ca adolescentul tau sa vorbeasca cu tine? Intreaba aceste lucruri!

Asadar ce trebuie sa faca un parinte?

Recent, o prietena mi-a impartasit un truc simplu, insa genial. Mi-a povestit cum baiatul sau de 14 ani s-a confruntat cu o tranzitie dificila de la scoala generala la liceu. Prietenii sai fusesera repartizati in clase diferite, iar el se simtea izolat. Sau asa credea mama sa cand copilul a refuzat sa discute despre aceasta situatie in ciuda tuturor eforturilor depuse de ea. Ingrijorarile sale au devenit tot mai intense pe masura ce fiul sau a inceput sa petreaca tot mai mult timp singur in camera sa.

Intr-o zi, prietena mea si-a abordat fiul: „Vrei sa mergi la sala de jocuri?”. Stia ca lui ii placeau jocurile video si tot ce isi dorea era sa il vada zambind din nou.

Apoi baiatul a inceput sa vorbeasca. La inceput mai greu, apoi vorbele curgeau cu repeziciune.

In timpul acelei dupa-amieze, nu l-a intrebat nimic despre scoala sau despre sentimentele sale. L-a rugat: „Hei, arata-mi cum sa schimb vitezele masinii in acest joc”, apoi: „Voi castiga acest joc Pac Man”, insa nimic despre prietenii sau comportamentul lui.

La finalul zilei, in timp ce mancau impreuna cate un burger si cartofi prajiti, fiul sau i-a spus: „Multumesc, mama! A fost cea mai frumoasa zi pe care am avut-o in ultima vreme”.

Ea i-a raspuns: „Si mie imi mi-a placut. Sunt aici daca vrei vreodata sa vorbim”.

In urmatoarele saptamani, prietena mea a continuat sa evite subiectele legate de viata fiului sau, desi abia astepta sa afle cum se descurca fiul sau. L-a intrebat doar daca vrea sa petreaca timp cu ea.

„Hei, vrei sa bem impreuna un ceai?”

„Poti sa ma insotesti la cumparaturi?”

„Ai chef de o plimbare?”

Si, la fiecare dintre aceste intalniri, ea primea cate o bucatica de informatie. Astfel, a aflat ca baiatul se simtea singur si ca era putin intimidat de dificultatea noilor materii. In plus, era un pic dezamagit de faptul ca prietenii sai nu il invitasera la iesirile lor in oras. Apoi, a mentionat de cateva ori numele unei fete.

In loc se puna intrebari despre problemele copilului sau, ea doar a incuvintat din cap sau a spus ceva de genul „Imi dau seama de ce te-a deranjat asta”. Ea a constientizat faptul ca fiul ei nu se astepta ca ea sa-i rezolve aceste probleme. El doar avea nevoie de cineva in fata caruia sa isi poata dezvalui durerea. In schimb, prietena mea voia sa arate fiului sau ca il va asculta fara sa il judece si indiferent de ce i-ar fi spus, stia ca este acolo pentru el.

Poate fi chiar atat de simplu sa iti faci adolescentul sa vorbeasca?

Impresionata rezultatele obtinute de prietena mea, am decis sa incerc si eu aceeasi tactica cu adolescentele mele. Eu eram ingrijorata in legatura cu abilitatile uneia dintre fetele mele de a-si face prieteni. Insa orice incercare a mea de a deschide subiectul s-a lovit de un zid de tacere. Odata chiar a tipat la mine, spunandu-mi: „Nu vreau sa vorbesc cu tine despre asta!”.

Asadar, venise timpul sa schimb tactica. Timp de o saptamana nu am intrebat-o nimic de prietenele sale. In schimb am i-am spus:

„Vrei sa mergem la Starbucks?”

„Ma poti ajuta sa imi aleg o tinuta pentru un dineu la care trebuie sa particip?”

„Trebuie sa cumpar o noua trusa de machiaj, mergi cu mine?”

Si incet, dar sigur, fiica mea a inceput sa se deschida in fata mea. Nu am a intrebat-o nimic. M-am obisnuit cu tacerile ciudate. Am incercat sa nu ii ofer niciun sfat daca nu mi-l cerea. Mi-am pastrat parerile, chiar si atunci cand ardeam de nerabdare sa i le spun.

Apoi inceput sa primesc franturi de informatii, suficiente insa sa ma faca simt bine in legatura cu noul mod de comunicare cu fiica mea.

A fost dificil pentru mine sa recunosc ca adolescentele mele voiau sa aiba control asupra vietilor lor private

Cu cat ma straduiam mai tare, cu atat mai mult se inrautatea relatia dintre mine si fiicele mele. Mai tarziu am realizat ca, prin controlul informatiilor pe care mi le ofereau ori chiar prin controlarea atentiei pe care mi-o ofereau aveau senzatia ca detin controlul in relatiile lor cu mine.

Cand am renuntat la aceasta lupta pentru putere, fiica mea a inteles ca are posibilitatea sa aleaga cand si unde va discuta cu mine despre problemele sale.

Eu trebuia sa inteleg ca nu conta cand vorbesc ele cu mine, ci era important sa continue sa vorbeasca cu mine.

Inca imi lipsesc momentele cand in dezvaluiau orice lucru din viata lor, cand vorbeau atat de mult incat mi-as fi dorit sa am telecomanda si sa pot apasa butonul „mute”, dar prin renuntarea la impunerea unui control am inceput sa petrec timp de calitate impreuna, ceea ce este extraordinar.

Autor: Whitney Fleming

Whitney este mama a trei adolescente, consultant in comunicare si blogger din Statele Unite.

http://playdatesonfridays.com/

Sursa: sunshineandhurricanes.com

Imagine de Jess Foami de la Pixabay

Citeste continuarea: 1 2