Tu cum vorbești copilului tău? Vorbele tale devin vocea lui interioara ! Ești susținător sau agresor ?
Ți s-a întâmplat ca atuni când vrei să faci ceva nou, îndrăzneț, să auzi o voce în cap care fie te încurajează, fie îți spune că nu vei fi în stare?! Ei bine, acea voce este de fapt ceea ce ai auzit în copilărie din gura părinților tăi. Modul în care acționezi acum, la maturitate, are foarte mare legătură cu maniera în care îți vorbeau părinții.
Dacă faci parte din categoria copiilor cu părinți mai aspri, care cu sau fără voia lor își descurajau copiii, vrei să duci mai departe tradiția?
Vremurile pe care le trăim acum nu sunt dintre cele mai ușoare. Stresul, oboseala pot contribui la exacerbarea frustrărilor atunci când copilul, de exemplu, îți lasă hainele împrăștiate pe jos sau nu duc la gunoi ambalajele, lăsându-le te miri pe unde. Sau nu îți fac temele și vin acasă cu note mici. Iată tot atâtea motive să te pornești și să spui niște cuvinte oribile.
De aceea este foarte important să realizezi că toate aceste cuvinte vor deveni vocea interioară a copilului tau. Și ce ai vrea să fii: susținătorul, majoreta care își înurajează de pe margine copilul, sau agresorul, cel care îl jignește și descurajează?
Sună dramatic, nu-i așa?
Da, ar putea suna dramatic și, dacă ești cineva care crede în stiluri de parenting mai dure, poate suna chiar ca o bătaie de cap. Totuși, nu uita că creierele mici interiorizează ceea ce aud și experimentează. Nu mai poți lua înapoi ceea ce spui. Când copilul tău este prins desenând pe pereți și tu strigi: „Nu-mi vine să cred cât de prost poți să fii!”, copilul tău nu aude „poți să fii”. Ceea ce aude este ”Esti un prost”. Peretele poate fi spalat sau zugrăvit. Copilul poate fi învățat să deseneze în altă parte. Dar, cuvântul prost va rămâne întipărit și îl va urmări toată viața. Nu mai poți da timpul înapoi, nu mai poți șterge cu buretele!
Gândește-te: care este propria ta voce interioară? Ai tendința de a spune lucruri negative despre tine? Dacă o faci este posibil ca vocea să fie vocea persoanelor care te-au crescut. Și dacă au fost amabili cu tine sau prea duri cu tine, probabil că a afectat puternic vocea ta interioară în bine sau în rău.
Când vorbești cu copiii, este important să faci acest lucru în mod conștient. Dacă te superi, supără-te pe acțiunea lor, nu pe ei ca persoană. Ai empatie pentru copiii tăi. Da, poate că a scăpat paharul de suc pe podea, acoperind parchetul cu zahăr lipicios, dar asta i se poate întâmpla oricui, nu-i așa? Nu este un motiv să-ți desființezi copilul. În schimb, este momentul perfect pentru a vorbi despre a fi atent. O greșeală făcută de copilul tău chiar nu este sfârșitul lumii.
Ce ai de făcut?
„Răcorește-te înainte de a vorbi în vâltoarea momentului. Când aplici pedepse, amintește-I copilului cât de mult îl iubești, dar că acțiunile au și consecințe. Există o modalitate de a fi un părinte eficient și empatic.
Stima de sine a copilului tău este importantă. Nu doar că se simt bine cu ei înșiși, dar vor crede în ei înșiși și vor accepta dragostea într-un mod sănătos. Își vor urma obiectivele și cariera conștienți de ceea ce sunt capabili. Stima de sine contează pentru că este terenul pe care copilul tău se stabilizează în lume ca individ, fără tine. Când vorbim aspru cu copiii noștri, ne scăpăm de acea stabilitate și, dacă continuăm, o putem reduce la zero. Avem puterea de a ne ridica copiii sau de a-i dărâma, folosind nimic altceva decât cuvintele noastre. Alege-l pe al tău cu înțelepciune!
Sursa: awarenessact.com
Foto: Depositphotos.com
3 ZODII care se confruntă și depășesc marile PROVOCĂRI în relație în săptămâna 2-8 decembrie 2024
Pluto stă în Vărsător până în 2044. Ce OBSTACOLE depășesc aceste 3 ZODII