Când copilul tău are un comportament necorespunzător în public, ruşinea te macină pe dinăuntru. Te gândeşti în sinea ta “Ce vor spune ceilalţi despre mine?”, “Ce fel de părinte sunt?”, “Unde am greşit, ca părinte?”, “De ce se comportă aşa?”. De aici se naşte un cerc vicios care nu te lasă să gândeşti limpede. Frica şi ruşinea de ce vor spune ceilalţi nu numai că te vor face să te simţi îngrozitor, însă te vor împiedica să iei cele mai bune soluţii. Vei lua nişte hotărâri care nu vor fi deloc eficace.

Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să faci faţă sentimentului de ruşine şi să iei cele mai înţelepte decizii în educarea copilului tău.

 

 

Ruşinea, sentimentul care pândeşte să iasă la suprafaţă

Când eşti fericit, râzi, ai o stare de bine. Când eşti furios sau temător, te simţi zdruncinat de andrenalină. Însă ruşinea nu-ţi dă semne de existenţă. Ea stă la pândă, iar emoţiile distructive “înoată” să iasă la suprafaţă. Ruşinea poate fi descrisă ca un coşmar care îţi scoate la suprafaţa absolut toate defectele (şi toate au legătură cu faptul că, în mintea ta, te consideri un părinte jalnic, care a dat greş) şi mai mult decât atât, nu doar tu îţi vezi aceste defecte, ci toţi ceilalţi aflaţi în acel moment în preajma ta.

În acele clipe te simţi vinovat, judecat de ceilalţi, vrei să intri în pământ de ruşine, să te faci mic şi să nu te vadă nimeni. De cele mai multe ori, toate aceste lucruri se petrec numai în mintea ta.

Ruşinea este diferită de vină. Vina este atunci când simţi că nu ai făcut ce trebuia, ceva neconform cu principiile, valorile şi credinţele tale (de exemplu, ai bârfit sau ai trădat pe cineva la care ţii). Ruşinea nu are legătură cu acţiunile, ci cu cine eşti de fapt. Eşti ruşinat când te simţi incompetent, nesigur, prea gras etc. Mai poţi fi ruşinat de comportamentul celorlalţi, de obicei persoane apropiate, cum sunt copilul sau partenerul tău de viaţă.

 

Iată un mic scenariu: Să zicem că ai un copil care este aproape de exmatriculare, a fost prins cu ceva droguri, are multe absenţe, s-a dus beat la şcoală, este nepoliticos cu tine şi cu ceilalţi. Vezi că ceilalţi părinţi nu-şi mai lasă copiii să interacţioneze cu al tău pentru că este “rău” şi poate avea o influenţă nefastă. Într-o astfel de situaţie, când mergi prin oraş vei ţine capul în pământ, vei privi tot timpul în altă parte pentru a te feri de eventualii cunoscuţi care ar putea să zică “uite-o şi pe mama derbedeului X” sau “uite-l şi pe tatăl lui X”. Socializezi din ce în ce mai puţin, ieşi din ce în ce mai puţin în oraş. Vei începe să te simţi izolat, ca şi cum ai trăi într-o închisoare, deşi eşti liber. Cu alte cuvinte, iei asupra ta şi transformi în ruşine comportamentul copilului tău.

 

Ruşinea scoate la suprafaţă frică de a nu fi suficient de bun, de a nu merita respectul şi dragostea celor din jur.

 

Dacă ai fi părintele copilului descris mai sus, ai avea foarte multe trăiri dureroase. Pe lângă ruşine, vei fi îngrijorat că se autodistruge şi totodată vei fi furios că imaginea ta în lume este şifonată. Îţi va fi frică pentru viitorul lui, dar te vei gândi şi la greşelile pe care le-ai făcut ca părinte. Iar toate aceste emoţii te vor împiedica să rezolvi, de fapt, problema: să îţi ajuţi copilul să depăşească perioada de criză pe care o traversează.

 

 

 

Comportamentul copiilor nu este oglinda părinţilor

Oricât de multe procese de conştiinţă ţi-ai face, ar trebui să fii conştient de un singur fapt: comportamentul copilului nu este oglinda părintelui, nu reflectă calităţile tale de părinte. Este adevărat că ai menirea, ca părinte, de a-l ghida, de a-l îndruma, de a-l sfătui, dar nu eşti responsabil de alegerie lui din viaţă. Îţi poţi influenţa copilul să ia sau nu anumite decizii, însă nu poţi avea controlul total asupra lui. Mai mult, câteodată este absolut imposibil să satisfaci absolut toate aşteptările societăţii în care trăim. Spre exemplu, oricât de mult ţi-ai dori, nu poţi face un copil cu ADHD să stea calm.

 

Un alt aspect pe care ar trebui să-l înţelegi este că sentimentul de ruşine atrage după sine şi mai multă ruşine. Cu cât te ascunzi mai mult, cu atât devine mai puternic sentimentul. Cu cât de izolezi de lume, cu atât mai mult se adânceşte anxietatea. De aici şi până la paranoia nu mai este decât un singur pas. Ţi se va părea că toată lumea vorbeşte despre ultima “ispravă” a copilului tău. Şi chiar dacă ar fi aşa, asta este firea oamenilor. Judecă. Şi de multe ori judecă fără să fie în cunoştinţă de cauză. Nu poţi controla ceea ce cred oamenii despre tine, însă cu siguranţă poţi controla ceea ce simţi tu despre tine şi cum să le răspunzi celor care te judecă.

 

 

Cum să depăşeşti ruşinea

Dacă eşti prins în capcana ruşinii, iată 5 paşi care te vor ajuta să depăşeşti acest impas şi să poţi, la rândul tău, să îţi ajuţi copilul să depăşească o situaţie de criză.

 

1. Recunoaşte că îţi este ruşine

Cum îţi dai seama că îţi ruşine? Te ascunzi de lume, devii secretos, te judeci aspru pe tine, dar şi pe ceilalţi. Ce trebuie să faci? Întreabă-te “Chiar cred că este posibil să mă asigur că băiatul meu/fiica mea nu vor lua niciodată decizii greşite în viaţă?”, “Chiar este posibil ca băiatul meu/fiica mea să facă în viaţă exact ceea ce mă aştept eu să facă?”. Dacă răspunsul la oricare dintre aceste întrebări este NU, este cazul să nu te mai simţi ruşinat.

 

2. Verifică-ţi istoricul

Fă o analiză a ceea ce eşti. Reacţionezi aşa pentru că e ceva din trecutul tău care te face să reacţionezi aşa şi care te ruşinează? De multe ori, părinţii exagerează în ceea ce priveşte comportamentul copiilor lor tocmai pentru că există câteva chestiuni din trecutul lor care nu şi-au găsit rezolvare, iar acum ies la suprafaţă. Dacă, să zicem, copilul tău a făcut ceva grav (a furat ceva) trebuie să-ţi spui “Nu am făcut eu asta, ci copilul meu!” şi apoi să te gândeşti “Ce aş putea eu să fac pentru a-mi ajuta copilul? Ce lecţie vreau eu să îl fac să înţeleagă?”. Aminteşte-ţi de fiecare dată că eşti responsabil doar pentru faptele tale şi nu pentru acţiunile copilului, după cum n-ar trebui să uiţi niciodată că ai un copil şi la bine, şi la greu. Indiferent de faptele lui, tu trebuie să-i fii aproape, să-i fii părinte, prieten, sprijin, ghid.

 

3. Nu există perfecţiune!

Gânduri de genul “Dacă aş fi fost părintele perfect nu s-ar fi întâmplat asta!” nu-şi au rostul. Nimeni nu poate avea un control atât de mare asupra cuiva încât să facă exact ceea ce-i spui sau vrei să facă. Nimeni nu este perfect, nu există soluţii sau poţiuni magice care să te ajute. Dacă vei vorbi şi cu alţi părinţi vei ajunge la concluzia că sunt unii care se confruntă cu probleme poate mai mari decât ale tale.

 

4. Ţine capul sus!

Atunci când ieşi din casă, ţine capul sus. Nu trebuie să-ţi fie ruşine, atât timp cât nu tu ai consumat droguri, nu ai furat sau orice altă faptă distructivă. Cordonul ombilical a fost tăiat de mult. Nu eşti copilul tău, iar copilul tău nu eşti tu.

Cât priveşte judecata celorlalţi, nu trebuie să uiţi că nu poţi controla ceea ce cred alţii. Oamenii te vor judeca mai puţin dacă nu te-ai ascunde. Dacă te-ar cunoaşte, le-ar fi mai greu să dea vina pe tine. Şi chiar dacă te cunosc şi tot te judecă spune-ţi de fiecare dată “Nu-i pot controla pe ceilalţi. Dar mă pot controla pe mine şi pot controla maniera în care le pot răspunde!”.

 

 

5. Vorbeşte cu persoane în care ai încredere

Să povesteşti cuiva trăirile pe care le ai te pot ajuta. Pe lângă faptul că te “descarci”, poţi avea surpriza că sunt alţii în aceeaşi situaţie. Şi atunci, acest schimb de experienţe te pot ajuta să-ţi asculţi mai bine copilul şi să fii alături de el.

 

 

Nu te lăsa cuprins de ruşine. Contează mult prea puţin ce gândesc ceilalţi despre tine. Este mult mai important să-ţi ajuţi copilul, să fii alături de el, să înţelegi de ce are un asemenea comportament şi să încercaţi împreună să rezolvaţi problema.