Relația părinte-copil adult. Provocările rolului de copil-adult si provocările rolului de părinte al unui copil adult

Când copiii noștri erau mici, prezența noastră era esențială în viața lor. Am oferit suport, afecțiune, prezență și supraveghere zilnică. Relațiile dintre copii și părinți lasă o amprentă profundă asupra vieții unei persoane. Este firesc însă ca lucrurile să evolueze. Așa cum fiecare dintre noi are nevoie ca relațiile importante să ajungă să fie mature și să ne ofere cu adevărat un cadru de creștere psiho-emoțională, și relația părinte-copil adult trece prin acest proces de maturizare. Rolurile ”jucate” de părinte și de copil-adult se schimbă.

Relația între părinți și copiii lor adulți este o relație de lungă durată care, cu siguranță, a trecut printr-o multitudine de etape și experiențe. Desigur că într-o relație atât de lungă există anumite tipare relaționale, atât pozitive cât și negative, care sunt întărite de vulnerabilitățile părinților, dar și de cele (dezvoltate în timp) de copilul devenit adult.

Parentingul copiilor adulți este una dintre cele mai dificile – și totuși cel mai puțin discutate – tranziții de viață cu care se confruntă părinții de astăzi.

Crizele de furie ale copiilor mici și hormonii adolescenților nu au fost precum niște teste de care am trecut la întâmplare, ci ele ne oferă resurse pe care le putem folosi în noua etapă. 

În multe familii, funcționarea sănătoasă dintre părinte și copilul devenit adult cere și presupune recunoașterea și celebrarea tranziției spre independență și alte etape sau capitole de viață, construind noi punți de interacțiune și conexiune bazate pe un tip de comunicare adult-adult.

Când copiii devin adulți

Indiferent dacă credem că vârsta adultă începe la 18 ani sau că este mai puțin despre un număr și mai mult despre maturitate, realitatea este că tinerii adulți de astăzi trăiesc într-o lume foarte diferită… 

• Datorii paralizante la facultate. 
• O piață a muncii extrem de competitivă. 
• Presiunea de a performa – și de a reuși – de la început. 
• Comparație constantă cu colegii prin intermediul rețelelor sociale.

… Datorită acestor schimbări, apar noi definiții ale maturității.

De fapt, experții folosesc mai des termenul de „adult emergent”, datorită lucrării lui Jeffrey Jensen Arnett, profesor de psihologie și autor al cărții Emerging Adulthood: The Winding Road From the Late Teens Through the Twenties. În carte, Arnett explorează demografia acestei etape a vieții și marchează distincția dintre adolescență și vârsta adultă. Dar viața unui copil adult de 20 de ani arată total diferită de cea a unui copil adult de 30 sau 40 de ani. Dacă avem o familie numeroasă, este posibil să avem copii adulți în toate aceste trei etape ale vârstei adulte tinere.

• Viața în anii 20. Terminarea facultății (sau frecventarea altor instituții postliceale), aplicarea la/urmărirea unei școli postliceale pentru o diplomă avansată, căutarea unui loc de muncă, întâlniri, explorarea identității, definirea carierei și a succesului în viață.
• Viața în anii 30. Avansări în carieră, schimbări în relație (întâlniri pe termen mai lung, căsătorie, coabitare), călătorii, economii pentru/cumpărarea unei locuințe, întemeierea unei familii.
• Viața în anii 40. O carieră mai concentrată (sau poate o schimbare a carierei), creșterea copiilor, planificarea îngrijirii pe măsură ce părinții și bunicii îmbătrânesc, educația continuă.

Părinții în raport cu copiii-adulți

Când adulții tineri părăsesc casa familiei, granițele cu părinții apar adesea în mod organic. Copiii se instalează în noua lor viață cu libertățile și responsabilitățile ei. Cu toate acestea, limitele care ar trebuie să pară a fi naturale în funcție de fiecare etapă a relației s-ar putea să nu fie la fel de clare. Să avem mai mult timp cu copiii noștri poate fi plăcut, dar este necesar să fie deliberat noul loc și rol în viețile lor. Ce trebuie să facem, concret?

• Să rezistăm impulsului de a-i salva astfel încât să poată învăța din greșelile lor. Oricât de dificil poate părea a fi rolul nostru într-un scenariu de genul, de astfel de încercări depinde modul în care ei se vor descurca în situațiile dificile de viață.
• Să ne construim identitatea în afara relației părinte-copil și să îi încurajăm să facă același lucru. Noi am fost și suntem cel mai la îndemână model de urmat pentru ei. Dacă noi avem valori și ne dorim să trăim după anumite standarde, cel mai probabil și ei vor învăța ce comportamente sunt necesare pentru a avea parte de un anumit stil de viață. 
• Stabilirea limitelor emoționale îi încurajează să fie responsabili pentru propria fericire. Atunci când copilul-adult se agață de noi din punct de vedere emoțional, este datoria noastră să nu facem compromisuri în raport cu limitele stabilite. Menținând un astfel de comportament îi vom ajuta și pe ei să construiască bariere emoționale în raport cu oamenii din viața lor. Indiferent de aranjamentele de locuit – copii adulți care trăiesc acasă, copii adulți care trăiesc în străinătate și tot ce se află între ele – este nevoie de limite. Pot exista momente când suntem prima persoană pe care o sună într-o criză, iar alteori vor dori să vorbească mai întâi cu un prieten. De asemenea, doar pentru că copiii noștri sunt adulți, nu înseamnă că ar trebui să le spunem toate deciziile și discuțiile intime pe care le avem acasă cu un soț sau partener. 

Citeste continuarea aici.

Clinica Aproape – Permite-ți să fii bine!

Tel: 0722187700
Mail: contact@clinicaaproape.ro
Facebook: https://www.facebook.com/clinica.aproape

foto: Depositphotos.com