Următoarea atitudine pe listă este să-l tratezi ca pe un adult. Ca pe unul anume, respectiv unul care ia parte la toate problemele tale. Nu ai de făcut decât să te asiguri că faci din adolescentul tău, confidentul tău. Așa va putea afla și își va putea da cu părerea despre probleme legate de bani, de profesie sau, și mai cool, de cele legate de relația ta cu celălalt părinte sau partener. Ideea este că, dacă reușești să te prezinți în lumina unui părinte care este incapabil să-și gestioneze propria viață, ai mari șanse să se simtă responsabil sau copleșit.
La fel de eficientă este și următoarea tactică, aceea care implică atacarea celuilalt părinte. Cel mai bine este să-l ataci la propriu. Dar dacă nu te pricepi la scatoalce sau dacă deja ai divorțat, atunci e ok și să-l vorbești de rău. Și mai ales să îi spui constant “o săajungi ca ticălosul de taică-tu/nenorocita de maică-ta”. De vreme ce, vrea – nu vrea, a moștenit din ADN-ul exemplarului nereușit, ai mare șanse să fie neliniștit restul vieții lui. Alegerea celuilalt a fosta ta, dar, nu-i așa, cine nu greșește.
Adolescența este momentul afirmării independenței. Să profităm zic și să descurajăm atât exprimarea independenței cât și a individualității. Cel mai eficient este să te înfurii sau să plângi isteric ori de câte ori exprimă o părere diferită de a ta. Asta îi va da, aproape garantat, probleme viitoare în susținerea unui punct de vedere propriu. Adaugă și descurajarea oricărei încercări de a explora medii noi sau de a trăi experiențe noi pentru a te asigura că te poți plânge mai apoi (când împlinește 30 de ani) că nu se descurcă singur. Adaugă la pachet și amestecul hotărât în toate relațiile lui/ei. La început, poți începe modest prin a te repezi la școală ori de câte ori intră în vreun clenci cu vreun profesor sau coleg. Ulterior, poți să faci rost (din telefonul lui/ei) de datele de contact ale prietenilor,și să-i suni direct. Când nu faci nici una, nici cealaltă, îi poți vorbi de rău sau îți poți întreba repetat odrasla “tu de ce nu poți să faci ca X?”
Ultima mișcare este să îl responsabilizezi. Dar nu pentru orice, ci pentru viața ta netrăită și visele tale neîmplinite. “Mi-am sacrificat cariera pentru tine” e un început bun. Poți continua apoi obligându-l să facă medicina sau dreptul pe care crezi că le-ai fi făcut tu, dacă nu te sacrificai.
Râzi sau te-ai enervat? De ne uităm la ultima varianată, e semn că ai de făcut ordine în propria ogradă existențială. Și nu e niciodată prea târziu. Știu asta, ca psiholog și ca părinte.
Autor: Psiholog Miruna Stănculescu
www.mirunastanculescu.ro
Citeste continuarea: 1 2
