Greșeli mărunte care pot afecta încrederea copilului în sine. Cum să le eviți fără vinovăție
4. Minimalizarea emoțiilor
„Nu ai de ce să plângi.”
„Hai, nu e mare lucru.”
Când emoțiile copilului sunt ignorate sau diminuate, acesta poate învăța că ceea ce simte nu contează sau este „prea mult”. În timp, va evita să se exprime sau va simți rușine pentru ceea ce trăiește.
Ce poți face:
Reflectă-i emoția: „Văd că ești trist pentru că s-a stricat jucăria. E normal să simți asta.” Validarea emoției îl ajută pe copil să se simtă în siguranță cu sine.
5. Lipsa încrederii în capacitățile sale
„Lasă, mai bine fac eu.”
„Nu o să te descurci, e prea greu.”
Când părintele intervine prea des sau nu oferă șansa de a încerca, copilul poate înțelege că nu este capabil și că succesul vine doar cu ajutor din afară.
Ce poți face:
Oferă-i ocazii de autonomie în funcție de vârstă și laudă efortul: „Ai reușit să te încalți singur! A fost greu, dar ai insistat și ai reușit.”
Cum să repari aceste greșeli fără vinovăție?
Greșelile nu sunt un capăt de drum, ci o parte firească din drumul de a fi părinte. Conștientizarea lor este primul pas. Copiii nu au nevoie de părinți perfecți, ci de părinți sinceri, prezenți și dispuși să învețe împreună cu ei.
Un simplu „Îmi pare rău că am ridicat tonul. Era important pentru mine, dar puteam spune altfel.” poate face minuni pentru încrederea copilului în el… și în tine.
Traducere si adaptare din PsychologyToday.com, childmind.org
ID 153621921 © Luiza Nalimova | Dreamstime.com
Citeste continuarea: 1 2
