Conceptul de dezvoltare personală este foarte des întâlnit în societatea modernă în care trăim și acoperă o gamă largă de activități, formale sau informale. Odată practicate, acestea duc la dezvoltarea abilităților personale, contribuie la realizarea aspirațiilor și, implicit, duc la îmbunătățirea calității vieții.
Deși conceptul de dezvoltare personală este întâlnit cu precădere în rândul adulților, specialiștii sunt de părere că trebuie să ne gândim serios la importanța și impactul dezvoltării personale asupra copiilor noștri. În cadrul acestui articol vom discuta despre:
● Importanța dezvoltării personale pentru copii;
● Rolul părinților în dezvoltarea personală pentru copii;
● Care sunt cele mai potrivite activități de dezvoltare personală pentru copii.
Importanța dezvoltării personale pentru copii
Specialiștii susțin că educația copiilor ar trebui să înceapă cât mai devreme, indiferent de vârstă. Conform datelor UNICEF, creierul unui copil se dezvoltă cel mai rapid în primii 2-3 de ani de viață, iar abilitățile sociale și emoționale dezvoltate până la vârsta de 6-7 ani sunt principalul indicator care arată modul în care cel mic se va adapta la mediul înconjurător – mai întâi la școală, iar apoi la situațiile întâlnite pe parcursul vieții. Însă, mai presus de educația pe care copilul dumneavoastră o primește la grădiniță sau la școală, el trebuie să se dezvolte armonios din punct de vedere emoțional și social. Ce înseamnă acest lucru? Un copil care își dezvoltă abilități de comunicare, curiozitate, spirit de inițiativă sau încredere de sine va deveni un adult sănătos din punct de vedere emoțional.
De ce este recomandat ca dezvoltarea personală să înceapă din copilărie?
Copiii, prin natura lor, se pot adapta ușor și au voința de a învăța, iar comportamentul lor poate fi modelat. Cu cât vârsta este mai fragedă, cu atât procesul învățării are loc mai rapid. În plus, copiilor nu le este greu să facă schimbări ce țin de comportamentul lor, astfel încât, dacă dezvoltarea personală începe timpuriu, copiii tind să fie adulți mai încrezători și fericiți. Totuși, este recomandat ca dezvoltarea personală să aibă loc gradual, pe parcursul timpului, acest lucru variind de la copil la copil, în funcție de personalitate. Un alt motiv este faptul că tehnologia și globalizarea au transformat societatea din temelii, astfel că, acum mai mult ca oricând, este necesar să le cultivăm copiilor noștri aptitudini precum adaptabilitate și flexibilitate, care să le permită să se adapteze zilei de mâine.
Rolul părinților în dezvoltarea personală pentru copii
Celor cărora le revine rolul de a îi observa pe copii sunt părinții, pentru că ei sunt alături de aceștia încă din primele momente ale existenței. Tot ei pot observa pasiunile și înclinațiile copilului și le pot valorifica. Însă, pe lângă îndrumarea din partea părinților, este important ca lecțiile de dezvoltare personală să vină din partea unui specialist.
Citește continuarea pe Qbebe: http://bit.ly/2lX38kZ
Urari de Craciun. 100 de mesaje de Craciun pentru iubit/iubita, familie si prieteni
HOROSCOPUL CRACIUNULUI 2024. Cum iti este CRACIUNUL in functie de ZODIE?
Ce inseamna cand versi cafeaua