Copilul care își pierde concentrarea: când poate fi vorba despre ADHD

Deficitul de atenție este adesea identificat pentru prima dată de către un profesor care observă că un elev pare mai ușor distras decât majoritatea celorlalți copii de vârsta lui.

Poate copilului îi ia neobișnuit de mult timp să termine temele în clasă, iar atunci când profesorul îl ascultă, pare că nu a urmărit lecția. De asemenea, uneori pare să se deconecteze atunci când i se dau instrucțiuni sau uită ce ar trebui să facă. Deși toți copiii, în special cei foarte mici, tind să aibă o capacitate de atenție mai scurtă și să fie mai ușor distrași decât adulții, unii au mult mai multe probleme de concentrare decât alții. Deoarece dificultățile de a acorda atenție sunt asociate pe scară largă cu ADHD, acesta tinde să fie primul lucru pe care profesorii, părinții și medicii îl suspectează. Dar există o serie de alte posibilități care pot contribui la problemele de atenție. Pentru a evita diagnosticul greșit, este important ca aceste alte posibilități, care nu sunt întotdeauna evidente, să nu fie trecute cu vederea.

Iată o listă de verificare a unora dintre celelalte probleme care pot face ca un copil să aibă dificultăți în a acorda atenție la școală:

1. Anxietate

Un copil care pare să nu se concentreze la școală ar putea avea griji cronice de care profesorii, și chiar părinții, nu sunt conștienți. Există multe tipuri diferite de anxietate, dar ceea ce au în comun este că anxietatea tinde să blocheze creierul, ceea ce face școala dificilă pentru copiii anxioși. Un copil cu anxietate de divorț ar putea fi atât de preocupat de răul care li se întâmplă părinților, încât nu se poate concentra la teme. Unii copii sunt extrem de îngrijorați să nu greșească sau să se facă de râs.

2. Tulburare obsesiv-compulsivă

Copiii cu TOC, care începe adesea în anii de școală primară, au o sursă suplimentară de distragere a atenției: nu numai că au gânduri obsesive, dar simt că trebuie să efectueze ritualuri sau compulsii pentru a preveni să se întâmple lucruri rele. Un copil cu TOC ar putea alinia compulsiv lucruri pe birou, număra în minte sau ar putea fi concentrat pe nevoia de a merge la toaletă pentru a se spăla pe mâini.

3. Stres sau traumă

Copiii pot părea, de asemenea, că au deficiență de atenție atunci când au o traumă. Copiii care au fost martori la violență sau la alte experiențe tulburătoare pot demonstra dificultăți în a fi atenți și un sentiment persistent de insecuritate numit hipervigilență. Copiii ale căror vieți de acasă implică stres acut pot dezvolta aceste simptome sau chiar tulburare de stres posttraumatic.

Cu alte cuvinte, orice copil trece prin perioade în care se concentrează mai greu, după o noapte agitată, în mijlocul unui conflict cu un prieten, la finalul unui semestru obositor. Dar există o diferență între neatenția ocazională și un tipar stabil care interferează cu viața de zi cu zi. ADHD, abrevierea de la tulburare cu deficit de atenție și hiperactivitate, este una dintre cele mai frecvente afecțiuni neurodezvoltative ale copilăriei, iar când copilul pierde atenția în mod repetat, în contexte variate și fără o cauză externă clară, e momentul să pui câteva întrebări serioase.

Prevalența globală a ADHD la copii și adolescenți este estimată, în general, la aproximativ 5-6%, conform studiilor de specialitate, cu variații între 3 și 7% în funcție de metodologie și regiune. ADHD nu este „lene” și nu e o problemă de caracter. Este o condiție neurologică în care anumite zone ale creierului, în special cele implicate în controlul impulsurilor, planificare și atenție, funcționează diferit față de tiparul normal.

Există trei caracteristici la care trebuie să fii atent dacă suspectezi acest diagnostic la un copil:

1. Neatenție: copilul pare visător, uită instrucțiuni, pierde lucruri, are dificultăți în a finaliza sarcinile. Este adesea mai puțin vizibil și, din acest motiv, mai târziu diagnosticat, mai ales la fete.

2. Hiperactivitate-impulsivitate: copilul nu poate sta liniștit, vorbește mult și rapid, acționează înainte să gândească, întrerupe conversațiile celorlalți.

3. Neatenția sau hiperactivitatea-impulsivitatea este cel mai frecvent întâlnit, reunind caracteristici din ambele categorii de mai sus.

Nu există o listă universală de simptome specifice, dar alte câteva tipare recurente ar trebui să îți atragă atenția. Copilul uită frecvent ce tocmai i s-a spus, chiar și în conversații scurte, nu reușește să ducă la bun sfârșit sarcinile care necesită efort mental susținut, evită temele sau activitățile care cer concentrare prelungită, pierde obiecte în mod repetat, se distrage la cel mai mic stimul extern, acționează impulsiv, fără să anticipeze consecințele și are dificultăți în a-și gestiona timpul și în a se organiza.

Privite izolat, aceste comportamente pot părea banale. Privite împreună, pe o perioadă de minimum jumătate de an, în cel puțin două contexte diferite, acasă și la școală, devin relevante clinic.

Un copil cu ADHD nediagnosticat trece adesea ani întregi cu etichete nedrepte, precum „leneș”, „dezinteresat”, „dificil”. Diagnosticul corect nu schimbă copilul, ci îi oferă acces la strategii terapeutice potrivite, adaptări școlare, sprijin psihologic și, acolo unde este necesar, tratament medicamentos sub supraveghere specializată. Nu trebuie să aștepți ca situația să devină serioasă. Dacă observi un tipar constant de neatenție sau hiperactivitate la copilul tău, câțiva pași simpli pot face o diferență mare. Notează când și unde apar, cât durează, în ce context. Vorbește cu învățătoarea sau diriginta și caută o evaluare specializată. De asemenea, evită autodiagnosticul. ADHD seamănă cu multe alte condiții și numai un specialist poate face diferența.

Foto: Pexels