După divorț, copiii merg la bunici. Poate petrec o oră sau poate o lună în vacanța de vară. Acolo se poate să înceapă discuții despre părintele care nu este prezent și despre familia acestuia. Bunicii pot simți că fosta noră sau fostul ginere este motivul pentru care familia lor a trecut printr-o dramă și pot discuta despre asta în fața copiilor, având replici care li se par nevinovate, de tipul: „semeni cu maică-ta/cu taică-tu când faci așa” sau „nu fi ca maică-ta, nu fi ca taică-tu”, până la replici extinse despre greșelile pe care ei consideră că părintele, care nu este de față, le-a făcut, ceea ce pune inevitabil copilul în dificultate.
Când mai trăim ce nu am trăit la timp în viața noastră? – VIDEO
Pentru bunici este foarte greu să separe identitatea de părinte de cea de bunic.
Ei sunt niște părinți răniți, care consideră că li s-a întâmplat o nedreptate, fără să realizeze că, de fapt, în acel moment șlefuiesc și creează viitoarea conduită emoțională a nepotului sau a nepoților lor.
Trauma pe care un copil o suportă în familia unde se duce și aude lucruri urâte despre unul sau ambii părinți, reproșuri, ceartă, conflict, este una pe care adultul va trebui să o vindece la maturitate și este ceva ce acel copil va purta cu el toată viața. Bunicii de foarte multe ori au impresia că un copil nu înțelege, că este mic, că nu pricepe: „lasă că atunci când o să te faci tu mare o să-ți spunem noi adevărul”, ceea ce, bineînțeles, creează o atmosferă de tensiune și de neîncredere de care copilul respectiv, mai devreme sau mai târziu, va fugi.
În momentul în care bunicii îl plasează pe nepot în mijlocul conflictelor sau a negativității legate de divorț, ne referim la triangulație, adică bunicii îl folosesc pe copil ca intermediar sau sursă de sprijin emoțional în disputa dintre adulți, ceea ce, bineînțeles, îl afectează în mod negativ. Copilul se simte vinovat pentru ceea ce adulții nu reușesc să rezolve între ei.
El nu va înțelege frustrarea, rana, durerea bunicilor sau a părinților pentru că nu are mecanismele necesare să priceapă că nu este despre el.
În schimb, va lua toată acea durere și tot acel conflict și le va pune asupra lui și va considera că el este responsabil pentru conflictul care se întâmplă în jurul său.
De aceea, este important ca discuțiile despre conflicte, frustrări sau orice problemă în relația dintre adulți să nu îl implice pe copil și să nu fie el mediatorul prin care problemele sunt rezolvate.
Bunicii pot juca un rol cheie în crearea unui mediu stabil unde copilul se simte în siguranță și iubit, asigurându-l că și în situația dată el este văzut, înțeles și prezent și nu există resentimente sau ranchiună față de el sau față de părinți. Atunci când apar întrebări despre divorț sau situații familiale, răspunsurile ar trebui să fie sincere, dar adecvate vârstei copilului, evitându-se învinovățirea, șantajul emoțional sau detaliile care îl pot face pe copil să se să se simtă frustrat și neputincios în fața dramei prin care trec părinții lui. Tot bunicii pot să comunice, într-un limbaj ușor de înțeles cu copilul, despre emoțiile sale și să îl ajute să le gestioneze de mod sănătos.
Uită-te mai atent la tine! Cine începi să fii?
Acest lucru îl poate sprijini pe copil să înțeleagă că da, adulții pot avea probleme, dar aceste probleme nu sunt responsabilitatea lui.
Prin dialogul deschis cu nepotul sau nepoții lor, prin anumite jocuri tematice sau chiar prin dezbaterea în mod deschis a tuturor problemelor care îl preocupă pe copil, acesta poate dobândi inteligența emoțională de la o vârstă fragedă prin educație emoțională.
Un copil care este tot timpul într-o stare de tensiune și se gândește cu groază la momentul în care trebuie să ajungă la bunici sau trebuie să se întoarcă în familia unde locuiește, este un viitor adult care va purta cu sine mai multe răni emoționale, printre care rana de abandon, rana neiubirii față de sine și, bineînțeles, rana confuziei și a indeciziei.
Acesta va deveni un adult căruia îi va fi foarte greu să-și exprime emoțiile, care se va simți mereu trădat sau abandonat, care nu va putea să suporte eșecul și care va fi predispus, pentru a evita conflictul, să accepte orice fel de abuz emoțional, pentru că el a înțeles de mic copil că este treaba lui să oprească ceea ce alți oameni nu pot să gestioneze și ceea ce duce în cele din urmă la furie, neputință și chiar agresivitate.
Autor: Ana Maria Ducuță
sursa: https://www.facebook.com/100050658691794/posts/1017512673280680/?rdid=0DwNtmUwuJWBq7Wq
foto: Depositphotos.com
