7 obiceiuri care cresc copii încrezători, chiar și într-o lume haotică
6. Le oferi modele reale, nu perfecțiune
Îți recunoști propriile greșeli? Le arăți cum îți gestionezi emoțiile sau cum iei decizii dificile? Copiii învață mai mult din ceea ce ești, decât din ceea ce le spui. Fii un model de autenticitate, nu de perfecțiune.
Greșeli mărunte care pot afecta încrederea copilului în sine. Cum să le eviți fără vinovăție
7. Le amintești că sunt iubiți pentru cine sunt, nu pentru ce fac
Poate cel mai important obicei: să le spui și să le arăți că dragostea ta nu depinde de performanțe, note sau cum „se comportă în public”. Încrederea reală crește în solul acceptării necondiționate.
Un copil încrezător nu este un copil „care nu se teme de nimic”, ci un copil care știe că, orice ar veni, are resursele interne să facă față. Iar aceste resurse le cultivăm noi, părinții, cu fiecare gest, cuvânt și alegere zilnică.
FAQ – Întrebări frecvente despre creșterea copiilor încrezători
1. Ce fac dacă copilul meu este deja foarte timid?
Timiditatea nu este o greșeală, ci o trăsătură de personalitate. Nu încerca să o „corectezi”, ci ajută copilul să-și exprime în ritmul lui gândurile și emoțiile. Oferă-i contexte sigure (jocuri de rol, activități de grup cu copii empatici) și evită comparațiile cu alți copii.
2. Cum pot să-l ajut fără să devin un părinte „elicopter”?
Sprijinul sănătos înseamnă ghidaj, nu control. Lasă-l să încerce singur, oferă-i opțiuni în loc de ordine și încurajează-l să ia decizii. A fi acolo nu înseamnă a face totul în locul lui.
3. Ce impact au laudele asupra încrederii în sine?
Depinde cum sunt formulate. Laudele generale („Ești cel mai bun!”) pot crea presiune și frică de eșec. Laudele specifice și orientate pe efort („Mi-a plăcut cât de mult ai insistat la puzzle”) dezvoltă reziliență și motivație internă.
4. Cum cultiv încrederea fără să devină arogant?
Încrederea reală este echilibrată de empatie și recunoașterea limitelor personale. Atunci când copilul învață că este valoros, dar nu superior altora, va manifesta siguranță, nu aroganță.
5. Este în regulă dacă și eu greșesc ca părinte?
Absolut! Recunoașterea greșelilor și repararea lor (prin scuze, prin exemple personale) îi învață pe copii responsabilitate și autenticitate. Părintele perfect nu inspiră. Părintele sincer – da.
Traducere si adaptare din apa.org, developingchild.harvard.edu
foto: Depositphotos.com
Citeste continuarea: 1 2
