Transcenderea iluziei in care ne tine captivi mintea este mijlocul prin care putem experimenta adevarul interior.
Cu totii ne dorim incredere in sine, pace, putere, abundenta. De fapt, ceea ce ne dorim este prezenta iubirii in viata noastra, o manifestare completa a adevarului interior, impacare cu cine suntem si cu drumul pe care il alegem. Oricate alte forme am alege sa experimentam (succesul, recunoasterea, aprecierea, fericirea, bucuria, implinirea dorintelor, abundenta materiale), de fapt, in fundal, se afla dorinta de a nu pierde esenta vietii: iubirea.
Cand iubirea este absenta, cand pierdem conexiunea cu inima noastra, pierdem sensul inalt al vietii, ne separam de tot ce este, ne simtim izolati, pierdem esenta, divinul din noi. Inima este subordonata mintii, egoului, intr-un spatiu de falsa securitate, iar frica devine combustibilul alegerilor pe care le facem. Compromisul devine un fel de a fi, vitalitatea este scazuta, intuitia este innabusita, intentiile inimii sunt reprimate. Facem proiectii, avem asteptari (deci si dezamagiri), ambitii. Viata ajunge sa se deruleze in jurul unor ambitii, intre o lupta si alta, cu efort, zbatere, confuzie, chin.
Egoul ne ofera iluzia puterii. Este locul in care locuiesc pseudo-puterea si frica. Nicio realizare materiala nu ne poate spori puterea, daca aceasta nu are la baza realizarea spirituala, constientizarea a cine si ce suntem. Controlul exersat pe drumul ambitiei nu face decat sa mascheze nesiguranta si lipsa de putere tot mai acuta.
La acest workshop, facem distinctia intre puterea vulnerabilitatii inimii (adevarata putere) si (pseudo-) puterea controlului. mintii.
Cand iti muti atentia in inima, cand arunci „gunoiul mental”, iti recapeti puterea, increderea, bucuria, pacea. Refaci conexiunea cu tot ce este, cu Dumnezeu. Ai acces la iubire si incredere. Dai un sens inalt existentei tale, simtindu-te in permanenta sustinut si in siguranta. Iti creezi viata, alegere cu alegere.
Cu cat iti deschizi mai mult inima, cu atat iti va fi mai usor sa o auzi, prin transcenderea „norilor” mintii. Cu cat mai des iti aduci atentia in inima, cu atat mai usor vei face alegeri in acord cu fiinta ta si cu binele tau cel mai inalt. Pentru ca, atunci cand iti asculti inima, esti in iubire. In iubire pentru tine, pentru ceilalti, pentru viata!
In cadrul acestei intalniri, va propun exercitii si meditatii pentru:
– vindecare prin iertare
– deschiderea si ascultarea inimii
– acceptarea a tot ce este, chiar acum, chiar aici
– sporirea energiei vitale
– incredere in sine si in alegerile inimii
– accesarea spatiului de putere si posibilitati nelimitate
– experimentarea iubirii in forma sa cea mai pura.
Locatie: va fi anuntata participantilor.
Program: Duminica 21 aprilie, 10:30- 20:00h, cu pauze mici de cafea si o pauza mare in jurul orei 14:30. Ora de incheiere este aproximativa si se poate decala.
Inscriere si alte detalii, aici!