Cine nu are un hobby, să-şi născocească unul. Am rostit un truism, dacă am spune că un hobby ne pune la adăpost de monotonia şi plafonarea care se pot instala în viaţa noastră cotidiană. Dar am spus-o. Rutina de fiecare zi şi îndatoririle profesionale (care nu de puţine ori sunt peste puterile noastre) lasă plictisul şi extenuarea să se instaleze în viaţa noastră.
Un hobby ne pune la încercare manualitatea, creativitatea şi măiestria, totul într-un spaţiu personal, în care ne putem exprima cât de liber se poate.
Îţi mai aminteşti câtă desfătare şi bucurie resimţeai când te dedai jocului cu plastilina sau cu lutul de modelat cand erai copil? Striveam, frământam şi modelam materia aceea cu propriile degete, până când se iveau obiecte sau fiinţe numai de noi imaginate. Era o joacă terapeutică, de-a dreptul. Să nu uităm mândria cu care ne etalam obiectele proaspăt făurite celorlalţi, şi reacţiile lor de atâta încântare. Aceeaşi bucurie ne încerca în faţa unui desen terminat, a unui text frumos scris, sau a altor lucruri făcute de noi.
Joaca devine hobby, iar un hobby nu e doar joacă, ci o activitate care ne pasionează, şi ne implică toată fiinţa, oferindu-ne confortul de a fi noi înşine.
Iată câteva beneficii pe care ţi le aduce înuşirea unui hobby:
- Stimulează creativitatea şi descoperă talente nebănuite, fie că e vorba de hobby-uri creative sau de performarea unei arte (fotografie, pictură, accesorii handmade, muzică, actorie, dans, magie etc.), de colecţionarea anumitor obiecte, de grădinărit, sau de orice alt tip de hobby. Cu toţii avem o latură creativă, trebuie doar să realizăm care ne sunt înclinaţiile.
- Întăreşte imaginea de sine. Şi acest lucru se întâmplă indiferent dacă s-au petrecut evenimente mai puţin plăcute peste zi. Hobby-ul însuşit ne potenţează propriile calităţi şi competenţe.
- Diminuează stresul, prin natura lui deconectantă, prin plăcerea pe care ne-o provoacă practicarea lui. Sunt nenumărate studii ştiinţifice care revelează calitatea terapeutică a hobby-urilor, fapt confirmat şi de introducerea formelor de art therapy în metodologia pishoterapeutică.
- .Îmbunătăţeşte relaţiile sociale. Da, un hobby ne face să fim mai sociabili, pentru că e improbabil să nu ne dorim să împărtăşim pasiunile nou descoperite celor din jur, şi, de ce nu, să le punem în practică alături de ei. Acest lucru ar aduce, cu siguranţă, o nouă dimensiune în relaţia noastră cu partenerul, cu copiii şi cu prietenii noştri. Mai mult, ne oferă prilejul de a fi noi înşine.
- Disciplinează şi educă. Aproape orice formă de hobby reuşeşte să ne menţină fizicul şi mintea active, păstrându-ne în permanenţă concentraţi. Pe lângă disciplina minţii şi a corpului, un hobby presupune studiu si acumulare de cunoştinţe în domeniul specific.
Beneficiile care vin la pachet cu practicarea unei forme de hobby sunt numeroase, fără tăgadă. Însă, dincolo de toate acestea, satisfacţia cea mai mare e cea a lucrului creat, care iese din mâinile noastre.
Scriam mai devreme că joaca poate deveni hobby, dar că un hobby nu este doar joacă, însă amândouă au un caracter educativ şi ludic în acelaşi timp, atâta doar că un hobby este mai elaborat, implică dăruire constantă şi ceva mai multă seriozitate. Importanţa acestora în dezvoltarea frumoasă şi armonioasă a copilului tău nu poate fi contestată. Aşa că, venim aici cu câteva sugestii de activităţi pe care le poţi face alături de copilul tău. Sunt câteva tehnici prin care se pot realiza minunate obiecte decorative. Tu alegi care îţi poate deveni propriul hobby şi cum îi poţi stârni atenţia copilului tău.
Tehnica Quilling: Este tehnica răsucirii fâşiilor speciale din hârtie, cu ajutorul unui beţişor de răsucire (eng. quill). Această tehnică datează din secolul XVIII, şi este folosită pentru crearea de decoraţiuni nenumărate: felicitări, tablouri, figurine 3D, cercei, şi câte şi mai câte. Şi pentru că tot se apropie luna martie, merită specificat că este o tehnică ideală pentru realizarea de mărţişoare pentru cei dragi.
Tehnica Dècoupage: Denumită şi „tehnica şerveţelului”, este arta decorării obiectelor din lemn, sticlă, carton sau metal, cu ajutorul serveţelelor sau a hârtiei de decoupage, în combinaţie cu adezivi şi lacuri speciale. Prin tehnica şerveţelului, se poate decora orice colţ din casă, cum ar fi mobila, farfuriile, albumele foto, oglinzile, obiectele din sticlă. Orice, pe măsura idelor tale!
Tehnica Felting: Denumită autohton împâslire, această tehnică ne facilitează realizarea unor accesorii spectaculoase din lână (genţi, eşarfe, broşe, mănuşi, bijuterii), decoraţiuni, figurine 3D etc. Cele mai familiare metode pentru împâslirea lânii netoarse sunt cu acul special de felting – prin care firele de lână se întrepătrund, sau împâslirea cu ajutorul apei şi săpunului. Cu puţină îndemânare exersată, pot rezulta obiecte încântătoare.
Crearea propriului ceas : Da, putem construi propriul nostru ceas de pus pe perete! Pentru asta, este nevoie de un blat de ceas, un mecanism de ceas şi cifre adezive. Pentru decorarea blatului se pot folosi culori acrilice sau de ulei, sau prin tehnica decoupage.
Dacă ai ales să încerci una dintre tehnicile sugerate, sau să descoperi altele pentru tine şi copilul tău, poţi trece la pasul următor, adică la achiziţionarea instrumentelor necesare punerii lor în practică. Prăvălia pentru creativi Mustash aşteaptă să îi treci pragul. Aici, de idei şi soluţii nu se duce lipsă!
Mustash este o prăvălie unde se nasc idei făuritoare de obiecte şi decoraţiuni specifice domeniilor de arte şi hobby. Este un spaţiu prietenos, unde o idee abia încolţită poate prinde contur în faţa rafturilor. Aici puteţi găsi o varietate largă de produse profesionale pentru artele plastice, dar şi instrumente pentru diferite tehnici de hobby şi kit-uri de joacă pentru copii.
Str. Mircea Vulcănescu, nr. 11
3 ZODII testate de UNIVERS în săptămâna 16-22 decembrie 2024
Faza lunii când te-ai născut. Cum se calculează și ce spune despre viața ta