Iată horoscopul valabil pentru luna ianuarie, anul 2013, prezentat de Astrocafe.ro.
Berbec
În prima parte a lunii domeniul profesional este dinamizat de către astre, aşa încât bine ar fi să te pregăteşti de activitate intensă la serviciu. Sunt posibile schimbări de statut social greu de anticipat. Pe 11 ianuarie se formează aspectul de Lună nouă în semnul Capricornului, aspect ce îți va aduce o nouă etapă din punct de vedere social. Imaginea ta în ochii celorlalți se va modifica şi depinde doar de tine ce altă imagine le vei oferi semenilor. Pe de altă parte este nevoie să reții că duşmanii ascunşi sunt puternici şi îți creează multe neplăceri din umbră. Relațiile cu rudele şi prietenii apropiați se vor îmbunătăți, dar abia în ultimele zile ale lunii. Fereşte-te de protectori şi de prieteni, pentru că foarte uşor se pot ivi controverse. În preajma datei de 27 ianuarie se formează aspectul de Lună plină în semnul Leului, dinamizându-ți relațiile sentimentale şi pe cele cu copiii. O relație de iubire mai veche se poate încheia cu surle şi trâmbițe. S-ar putea ca unii prieteni să contribuie la separarea ta de cineva drag. Selectează atent informațiile pe care le primeşti şi acționează numai după ce te-ai gândit singur pe îndelete. Pentru alți nativi, copiii vor fi tema principală a ultimelor zile de ianuarie. Ori aceştia pleacă departe la studii sau la muncă, ori vor să trăiască separat de părinți. În orice caz, se va încheia o perioadă petrecută împreună cu părinții Berbec. Atenție la sănătatea picioarelor, în special a tălpilor!
Taur
Relațiile cu străinătatea şi călătoriile îndepărtate îți sunt favorizate de astre în prima parte a lunii. Dialogurile cu persoanele străine sau cele despre călătorii vor fi frecvente, existând posibilitatea să ți se ivească o plecare când te aştepți mai puțin. Pentru alți nativi se poate pune problema abordării unor cursuri de lungă durată sau universitare. În acest sens, te va ajuta aspectul de Lună nouă în semnul Capricornului ce se va forma pe 11 ianuarie. Dacă eşti nevoit să susții examene, interviuri sau probe, pregăteşte-te pe îndelete şi fii prudent în relațiile cu profesorii. Dorința de rafinare sufletească este la cote înalte, aşa încât bine ar fi să îi dai frâu liber prin vizionarea unor piese de teatru, a unor filme sau prin participarea la seminarii pe teme spirituale. Capitolul financiar se va îmbunătăți substanțial, dar abia spre finalul lunii. Te vei putea baza doar pe banii câştigați din munca desfăşurată la un loc de muncă. Relațiile cu şefii sau autoritățile sunt tensionate pe toată durata lunii. Imaginea ta în ochii celorlalți şi statutul tău social pot avea de suferit, de aceea fii foarte atent. După 20 ale lunii se mai îmbunătățeşte situația profesională, dar asta va depinde mult de felul în care îți vei susține punctele de vedere şi activitatea la serviciu. Relațiile cu familia vor cunoaşte răsturnări de situație în preajma datei de 27 ianuarie, când se formează aspectul de Lună plină în semnul Leului. Atenție la sursele de foc din spațiul locativ!
Gemeni
Capitolul financiar este tema principală propusă de astre în prima parte a lunii ianuarie. Este nevoie să îți achiți toate taxele, impozitele sau dacă este cazul ratele la bancă. Relațiile cu instituțiile financiare vor fi la ordinea zilei şi bine ar fi să profiți de susținerea astrelor pentru a-ți rezolva toate chestiunile ce țin de banii şi bunurile altora. Se va deschide o nouă etapă vizavi de banii altora, în preajma datei de 11 ianuarie, deoarece se formează aspectul de Lună nouă în semnul Capricornului. Pot intra în discuție moştenirile sau partajele în cazul unui divorț. A doua parte a lunii este favorabilă călătoriilor în străinătate sau susținerii examenlor, probelor sau interviurilor pentru a te înscrie la un curs de lungă durată sau pentru un nou loc de muncă. Fii prudent, pregăteşte-te corect şi evită conflictele cu ceilalți, mai ales cu profesorii sau persoanele de care depinde avansarea ta. Starea ta de spirit şi relațiile cu ceilalți se vor îmbunătăți, dar abia după 25 ianuarie. Aspectul de Lună plină ce se va forma în Leu în preajma datei de 27 ianuarie îți poate aduce un final de capitol relaționl cu o rudă sau cu un prieten apropiat. Bine ar fi să îți analizezi pe îndelete apropiații şi să sfârşeşti relațiile nepotrivite.
Rac
Relațiile parteneriale sunt activate mult de către astre până în preajma datei de 20 ianuarie. Dialogurile şi reconfigurările în cadrul unor colaborări vor fi frecvente şi de bun augur. Se pare că la unele relații ar trebui să renunți fără resentimente şi cât poți de repede. În preajma datei de 11 ianuarie se formează aspectul de Lună nouă în semnul Capricornului, oferindu-ți începutul unei noi etape la capitolul parteneri şi colaborări. Unii nativi pot primi cereri în căsătorie, iar alții oferte noi de colaborare. În toate cazurile fii prudent şi analizează pe îndelete toate detaliile. După 20 ale lunii, capitolul financiar îți va atrage în mod special eforturile şi atenția. Este vorba despre banii şi bunurile pe care le deții cu alții. Va fi nevoie să îți achiți facturile, taxele, impozitele sau să lămureşti relațiile cu instituțiile financiare. Se poate pune problema unor moşteniri sau partaje în cazul unui divorț. Pe 27 ianuarie se formează aspectul de Lună plină în semnul Leului, creându-ți efecte în planul câştigurilor din munca desfăşurată la un serviciu. Îți pot veni anumite plăți restante, cadouri sau favoruri. Evită cheltuielile extravagante şi investițiile de orice fel. Spre finalul lunii se vor dezamorsa conflictele ascunse din sfera muncii, însă fii prudent în continuare. Duşmanii sunt la pândă şi încă mai pot ataca pe neaşteptate. Sănătatea aparatului respirator şi a inimii se vor îmbunătăți vizibil, însă tot spre finalul lunii.
Leu
Serviciul, activitatea în general desfăşurată la un loc de muncă vor fi refugiul tău până pe 20 ale lunii. Vei fi tentat să munceşti mult, mai ales că se conturează premisele unor culoare noi de activitate. Relațiile colegiale sunt plăcute şi fructuoase. Pe 11 ianuarie se formează aspectul de Lună nouă în semnul Capricornului şi îți va aduce o nouă etapă în plan profesional. Fii atent la ce se petrece la serviciu şi acționează în consecință. Sănătatea se poate şubrezi pe parcursul acestei luni, în special pe sistemul osos şi articular. Dozează-ți eforturile şi ai mai multă grijă de tine. În intervalul 10 – 12 ianuarie evită pe cât posibil consultațiile, analizele medicale şi intervențiile chirurgicale, deoarece aspectul de Lună nouă poate perturba activitatea medicală. Relațiile parteneriale capătă forță după 20 ale lunii. Atenție că se pot accentua conflictele deschise şi rupturile de înțelegeri şi colaborări. Poate ar fi bine să faci o curățenie drastică printre colaboratori şi parteneri şi să mergi mai departe în viață cu oameni care îți merită încrederea şi eforturile. Relațiile cu prietenii şi protectorii se îmbunătățesc spre finalul lunii. Totuşi, controversele sau dialogurile acide îşi vor mai face simțită prezența din când în când. Pe 27 ianuarie se va forma aspectul de Lună plină în semnul tău zodiacal, oferindu-ți şansa de a-ți îmbunătăți personalitatea şi de a relaționa altfel cu tot ce te înconjoară. Stările tale de spirit vor fluctua mult, de aceea bine ar fi să te detaşezi de tot şi toate.
Fecioara
Evenimentele importante ale lunii se găsesc în relațiile amoroase şi în cele cu copiii. Până pe 20 ianuarie îți sunt favorizate petrecerile, întâlnirile plăcute cu cei dragi şi schimbul de informații. Se poate înfiripa o nouă relație de iubire, mai ales în preajma datei de 11 ianuarie, când se formează aspectul de Lună nouă în semnul Capricornului. De reținut că ai nevoie de o mare transformare interioară vizavi de tot ce ține de iubire. Pe de altă parte, în această lună te poți ocupa de un hobby. La capitolul muncă se recomană multă atenție, deoarece relațiile colegiale sunt tensionate, iar şefii vor pune gaz pe foc. Mai ales a doua parte a lunii se anunță foarte activă la serviciu, fiind nevoit să preiei mai multe sarcini. Dialogurile vor fi frecvente şi purtate pe tonuri ridicate. Vorbeşte puțin, clar, la obiect şi îndeplineşte-ți datoriile cât mai bine. Astrele susțin munca în echipă. Sănătatea este vulnerabilă, în special pe sistemul circulator şi glezne. Dozează-ți eforturile, deoarece lucrând mult, organismul tău va fi foarte obosit. Pentru unii nativi pot interveni consultații medicale şi intervenții chirurgicale. Pe 27 ianuarie se va forma aspectul de Lună plină în semnul Leului, aducându-ți o mare dorință de interiorizare. În intervalul 26 – 28 ianuarie evită pe cât posibil consultațiile, analizele medicale şi intervențiile chirurgicale, deoarece există un mare risc vizavi de diagnostice şi reuşita unui tratament.
Balanta
Se pare că eforturile şi gândurile tale sunt îndreptate mai mult către casă şi treburile sale, mai ales până pe 18 ianuarie. Îți sunt favorizate curățeniile generale, reparațiile curente şi dialogurile cu membrii familiei. Se întrezăresc noutăți la acest capitol, mai ales în preajma datei de 11 ianuarie, când se formează aspectul de Lună nouă în semnul Capricornului. Există varianta să achiziționezi sau să vinzi bunuri imobiliare, obiecte decorative sau chiar să te muți într-o altă locație. De reținut că toate experiențele legate de casă şi familie au rolul de a-ți modifica concepțiile şi atitudinea în acest sector al vieții. Relațiile sentimentale şi cele cu copiii sunt tensionate şi abia după 20 ale lunii se poate discuta deschis. O relație de iubire mai veche se poate destrăma. Pe de altă parte, ar fi bine dacă ți-ai canaliza energia către hobby-uri. Creativitatea îți este accentuată şi ai avea toate şansele că creezi adevărate opere de artă. Cheful de aventuri riscante îşi va face simțit prezența, de aceea fii prudent. Evită implicarea celorlalți în aventurile tale, deoarece poți strica definitiv relații bune. Relațiile cu străinătatea se vor îmbunătăți, însă abia spre finalul lunii. Dacă eşti nevoit să călătoreşti sau să suții examene, fii prudent şi pregăteşte-te pe îndelete. Atenție la prieteni în preajma datei de 27 ianuarie, deoarece aspectul de Lună plină ce se va forma în semnul Capricornului îți poate aduce o curățenie drastică la acest capitol. Un protector important se va retrage din viața ta.
Scorpion
Călătoriile pe distanțe scurte la rude sau prieteni apropiați vor fi la ordinea zilei până pe 19 ianuarie. Dialogurile cu cei dragi îți vor lămuri multe chestiuni de viață, încântându-ți totodată şi sufletul. Atenție în preajma datei de 11 ianuarie, deoarece aspectul de Lună nouă ce se va forma în Capricorn îți va aduce multe informații, veşti interesante şi prieteni noi. Cei vechi se vor îndepărta încet, dar sigur. De reținut că tot ce se petrece în zona relațiilor cu cei apropiați are rolul de a-ți schimba mentalul cotidian, gândirea şi comunicarea. Pe de altă parte sunt zile favorabile susținerii examenelor, interviurilor sau probelor în vederea obținerii unui loc de muncă sau pentru o formă de şcolarizare. După 20 ale lunii se întețesc treburile casnice. Va trebui să te ocupi pe îndelete de curățenii, reamenajări interioare sau de achiziționarea şi vânzarea unor bunuri. Relațiile cu membrii familiei sunt conflictuale, astfel încât bine ar fi să ții cont şi de părerile sau doleanțele celor din jur. Blocajele financiare se vor destrăma spre finalul lunii, în special cele care privesc banii şi bunurile deținute cu un partener de viață sau de afaceri. Recomandabil este să cheltuieşti strictul necesar, să îți achiți la timp datoriile şi să eviți speculațiile de orice fel. La capitolul profesional se conturează un final de etapă, deoarece în preajma datei de 27 ianuarie se va forma aspectul de Lună plină în semnul Leului. Imaginea ta în ochii celorlalți poate avea de suferit. Ți se pot lua îndatoriri care până nu de mult te țineau în luminile rampei.
Sagetator
Banii câştigați din munca desfăşurată la un serviciu te preocupă în mod special până pe 20 ale lunii. Îți vin bani, cadouri, favoruri, însă bine ar fi să faci economii şi să cheltuieşti strictul necesar. În preajma datei de 11 ianuarie se formează aspectul de Lună nouă în semnul Capricornului, aspect ce îți va deschide un culoar de câştig timp de un an de zile de acum încolo. După 20 ale lunii se vor înteți călătoriile pe distanțe scurte. Fii prudent la drum, deoarece riscul de a se produce neplăceri este destul de mare. Relațiile cu cei apropiați sunt conflictuale pe toată durata lunii. Îți sunt favorizate dialogurile, dar bine ar fi să vorbeşti puțin şi să asculți mai mult. Bine ar fi să îți selectezi mai atent anturajul şi pe cei cărora li te destăinuieşti. Pe 27 ianuarie se formează aspectul de Lună plină în semnul Leului, creându-ți efecte în relațiile cu străinătatea sau, dacă este cazul, vei încheia un curs început mai demult. Pe de altă parte sunt zile bune pentru a-ți îmbogăți sufletul cu subiecte filozofice, istorice sau artistice. Recomandabile sunt vizionarea unor piese de teatru, a unor filme bune sau participarea la seminarii pe teme spirituale. Spre finalul lunii se vor îmbunătăți relațiile parteneriale. Atenție la toate ofertele de colaborare, deoarece nu sunt ceea ce par. Pot exista detalii ascunse de ochii tăi, neplăceri greu de controlat şi remediat.
Capricorn
Beneficiezi de multă susținere astrală până pe 20 ale lunii. Străluceşti în anturaj, gândeşti bine, vorbeşti frumos şi dai sfaturi bune, dar ai grijă să eviți implicarea excesivă în problemele celorlalți. Pe 11 ianuarie se va forma aspectul de Lună nouă în semnul tău zodiacal, oferindu-ți şansa de a-ți îmbunătăți temperamentul şi modul de relaționare cu ceilalți. Emotivitatea va fi destul de ridicată, astfel încât bine ar fi să îți rezervi momente de singurătate în intervalul 10 -12 ianuarie şi să te gândeşti pe îndelete la planurile tale de viață. Sau să îți trasezi noi direcții de urmat. A doua jumătate a lunii anunță câştiguri din munca proprie, dar atenție că banii, aşa cum vin, la fel se vor duce. Tendința de a cheltui mult şi fără rost este la cote înalte. Relațiile colegiale se vor îmbunătăți spre finalul lunii, iar activitățile de la serviciu le vei desfăşura mai uşor. Sănătății ar trebui să îi acorzi o atenție deosebită. Neplăcerile legate de aparatul respirator, brațe şi mâini persistă în fundal. Mergi la controale regulate şi dozează-ți eforturile. Pe 27 ianuarie se va forma aspectul de Lună plină în semnul Leului, aducându-ți un final de capitol financiar. Sunt momente bune pentru a-ți achita toate datoriile şi pentru a-ți verifica relațiile cu instituțiile financiare. Totodată se pot lămuri chestiuni ce privesc moştenirile sau partajele specifice unui divorț sau unei separări în afaceri.
Varsator
În prima parte a lunii eşti retras şi cu greu poți relaționa cu ceilalți. Se pot evidenția probleme legate de sănătatea aparatului osos şi articulații. Consultațiile şi analizele medicale sunt binevenite, ajutându-te să treci mai uşor peste neplăcerile organismului. Pe de altă parte, ar fi bine să fii cât mai discret şi să eviți divulgarea planurilor tale. Duşmanii ascunşi sunt la pândă şi foarte activi. În preajma datei de 11 ianuarie se va forma aspectul de Lună nouă în semnul Capricornului, aspect ce îți va aduce informații secrete, folositoare în domeniul profesional. Insomniile, premonițiile şi revelațiile pot fi frecvente mai ales în intervalul 10 – 12 ianuarie. După 20 ale lunii te vei simți mai bine, iar stările tale de spirit se vor linişti. Totuşi eşti destul de combativ în relațiile cu ceilalți, existând riscul să strici relații bune. Atenție la tonul folosit când vorbeşti! Spre finalul lunii se vor îmbunătăți relațiile sentimentale şi cele cu copiii. Pe 27 ianuarie se va forma aspectul de Lună plină în semnul Leului, aducându-ți un final de capitol partenerial. Se poate încheia o colaborare, o relație cu un partener de viață sau de afaceri. Bine ar fi să laşi evenimentele să se petreacă, să observi atent toate detaliile şi să îți orientezi eforturile către alți oameni alături de care ai putea desfăşura activități fructuoase şi care să te ajute să te dezvolți din toate punctele de vedere.
Pesti
Relațiile cu prietenii şi protectorii sunt foarte accentuate în prima parte a lunii. Întâlnirile, dialogurile, schimbul de informații, toate se amestecă într-un ritm greu de controlat. Profită de această situație, deoarece îți poți lămuri evenimentele prin care treci. Pe 11 ianuarie se va forma aspectul de Lună nouă în semnul Capricornului, aspect ce te va ajuta să faci o curățenie binevenită în relațiile cu prietenii. De unii te vei îndepărta definitv, dar vin către tine alți oameni mult mai interesanți şi de folos în etapa de viață pe care o traversezi. Totodată poate apărea în viața ta o femeie ce va îndeplini cu brio rolul de protector şi susținător al planurilor tale de viață. Mai ales te va susține în planurile ce privesc activitatea unei asociații sau grup umanitar. După 20 ale lunii, sufletul tău va dori să stea în culise. Sunt zile bune pentru a te odihni şi pentru a medita pe îndelete la cele petrecute în ultimele săptămâni. Trasează-ți noi direcții de viață şi gândeşte-te şi la noi colaboratori. Se pot accentua probleme legate de sistemul circulator şi glezne. Mergi la controale regulate, hrăneşte-te suficient şi dormi mai mult. Intervalul 26 – 28 ianuarie este foarte delicat la capitolul sănătate, deoarece se formează aspectul de Lună plină în semnul Leului. De evitat consultațiile, analizele medicale şi intervențiile chirurgicale pe cât posibil, mai ales la inimă sau picioare! La serviciu vei încheia o etapă, se vor destrăma unele relații colegiale, dar aşa este şi bine.
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?