Încă de când te bate gândul să devii părinte, începi să-ţi faci în minte strategii şi reguli de educaţie a copilului tău. Apoi, pe măsură ce copilul creşte, începi să primeşti sfaturi din stânga şi din dreapta, de la rude, prieteni, vecini etc. În dorinţa de a aplica cele mai bune reguli de educaţie pentru copilul tău, citeşti cărţi, te informezi. Trebuie însă să ţii cont de faptul că nu toate regulile de educaţie sunt universal valabile pentru toţi copiii. La unii funcţionează, la alţii nu. Iar tu, ca părinte, trebuie să îţi cunoşti copilul atât de bine încât să ştii de fiecare dată ce „butoane” să apeşi astfel încât să reuşeşti să transformi un copil într-un adult responsabil.
Sunt importante pedepsele în educaţia copiilor? Care este rolul lor? E bine sau nu să pedepseşti un copil? Acestea sunt numai câteva întrebări care trec prin mintea fiecărui părinte.
„Pentru ca o pedeapsă să funcţioneze în educaţia copiilor, aceasta trebuie să fie <dureroasă>”, spune regretatul James Lehman, terapeut comportamental cu o experienţă de peste 30 de ani în lucrul cu copiii, în special adolescenţi “rebeli”. Potrivit acestuia, părinţii au rămas “blocaţi” în chestiunea pedepselor. Şi cu cât copiii fac trăznăi mai des şi mai mari, cu atât mai mari sunt şi pedepsele. În final, părinţii sunt atât de frustraţi pentru că îşi dau seama că indiferent de pedeapsă, rezultatele au rămas aceleaşi.
“În societatea în care trăim, cu toţii suntem pedepsiţi. Suntem amendaţi dacă depăşim viteza legală, suntem băgaţi la închisoare dacă furăm sau vindem droguri. Nu spun că oamenii n-ar trebui pedepsiţi pentru asa, însă nimeni nu te învaţă, după ce ai greşit, ce să faci astfel încât să-ţi poţi schimba comportamentul. Mai exact, pedepsind, nu vei învăţa pe cineva să rezolve problema care a condus la fapta pentru care a fost pedepsit”, spune Lehman.
Scenariu: Un copil îl bate pe fratele său. Mama îi spune “Eşti pedepsit pentru o lună! Nu mai ai voie să ieşi afară!”. În mintea mamei, copilul învaţă că data viitoare când îşi va bate fratele nu va ieşi din casă o lună. Însă, după câteva ore, copilul se joacă afară fără ca mama să aibă vreo problemă cu asta. Ce a învăţat, de fapt, copilul? Că data viitoare când îşi va bate fratele nu va fi pedepsit o lună, ci maxim câteva ore sau chiar mai puţin. Uneori e posibil nici să nu-şi mai aducă aminte că a fost pedepsit sau măcar ameninţat.
Concluzia regretatului specialist al Empowering Parents este că pedepsele nu sunt utile. Atunci când copilul face ceva greşit, trebuie să suporte o consecinţă din care are ceva de învăţat. Trebuie să fie ceva extrem de <dureros>, dar nu la modul fizic. Dacă lui îi place să se joace la computer, îi spui “Te poţi juca la computer dacă în 24 de ore nu îţi baţi fratele”. La recidivă, perioada se dublează. De fapt, în acest mod nu pedepseşti comportamentul greşit, ci îl încurajezi pe cel bun.
Dacă, să zicem, copilul înjură sau vorbeşte necuviincios, îi vei acorda privilegiul de a folosi telefonul mobil dacă nu mai vorbeşte urât timp de o oră. Perioada se dublează la recidivă şi îl încurajezi astfel să vorbească civilizat pentru a se bucura de privilegiul de a folosi telefonul mobil.
Voi ce credeţi despre pedepse?Sunteţi pentru sau împotriva aplicării lor?
